Data publicării:

Primele reacţii din Palatul Buckingham după cartea prinţului Harry: Pune sare pe răni deschise

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Familia Regală a Marii Britanii nu a făcut niciun comentariu cu privire la dezvăluirile prinţului Harry din cartea Spare, însă surse din palatul Buckingham afirmă, pentru presa engleză, că declaraţiile ducelui de Sussex nu fac decât să pună sare pe răni deschise.

"Varianta sa de adevăr este adevărul privit doar dintr-o parte, din păcate. Harry crede, în mod clar, tot ceea ce spune. Problema este că nimeni altcineva nu recunoaşte mare lucru din ce spune el, mai ales când vine vorba despre evenimentele care au dus la plecarea sa şi a lui Meghan din Familia Regală. Motivul pentru care el şi Meghan au plecat nu a avut nicio legătură cu o forţare, aşa cum spun, şi nici cu faptul că ar fi fugit pentru a-şi salva viaţa, cum afirmă dramatic. Au plecat pur şi simplu pentru că Familia Regală şi instituţia regalităţii nu voiau să facă lucrurile aşa cum îşi doreau cei doi. 

Ultimul său interviu nu este nimic altceva decât o altă salvă din campania de învinovăţire pe care o duc", a declarat o sursă anonimă din Palatul Buckingham, citată de Daily Mail. 

O altă sursă spune că "dincolo de faptul că ceea ce spune nu este nici pe departe corect, atacarea constantă a familiei sale nu face altceva decât să pună sare pe răni deschise. Este complet nedrept. Şi în mijlocul acestui scandal este povestea unei rupturi extrem de triste din familie. Este o poveste care nu va putea avea sfârşit dacă oamenii nu vor avea timp şi spaţiu pentru a se vindeca". 

Cartea lui Harry, Spare, cea mai rapid vândută carte de non-ficţiune 

 

Volumul de memorii al prinţului Harry, intitulat "Spare" ("Rezerva"), este cartea de non-ficţiune cea mai rapid vândută vreodată, a anunţat marţi Sky News citând editorul, care a precizat că a înregistrat până acum vânzări de 400.000 de exemplare din ediţiile hardcover, ebook şi audio, relatează Reuters.

Sky News citează editura Penguin Random House care a declarat că volumul de memorii al ducelui de Sussex "a depăşit chiar şi aşteptările noastre cele mai optimiste", adăugând că singurele cărţi care s-au vândut mai mult în prima zi a lansării lor au fost romanele din seria Harry Potter.
Controversata autobiografie a prinţului Harry, a cărei ediţie în limba spaniolă a fost pusă din greşeală în vânzare mai devreme decât fusese planificat, a fost lansată în mod oficial marţi, numeroşi cititori aşteptând la coadă pentru a achiziţiona un exemplar din ediţia hardcover a volumului de memorii al ducelui de Sussex.

Cartea a atras atenţia în întreaga lume datorită dezvăluirilor sale privind acuzaţiile lansate de prinţul lui Harry la adresa tatălui său, regele Charles al III-lea, mamei sale vitrege, Camilla, şi fratelui său mai mare, prinţul William, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel