Primele imagini cu resturi ale avionului Airbus A320 EgyptAir
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Au apărut primele imagini cu resturi de scaune şi de îmbrăcăminte ce aparţin zborului operat de EgyptAir, prăbuşit în Marea Mediterană.

Fotografiile au fost publicate de armata egipteană, informează The Independent, potrivit Mediafax.

Autoritățile franceze au reiterat sâmbătă că sunt în continuare examinate toate scenariile posibile cu privire la prăbușirea avionului Airbus A320 al companiei EgyptAir joi, în Mediterana, după ce anchetatorii aviației civile au confirmat că aparatul a transmis mesaje automate care semnalau fum în cabina piloților, transmite AFP, conform Agerpres.

'În acest moment (...) toate ipotezele sunt examinate și niciuna nu este privilegiată', a declarat presei șeful diplomației franceze, Jean-Marc Ayrault, după o întâlnire la Paris cu familii ale pasagerilor cursei EgyptAir.

Primele rămășițe ale aparatului au fost descoperite la 290 km nord de portul Alexandria, de avioane și nave desfășurate de armata egipteană.

La bordul aparatului Airbus A320 se aflau 66 de oameni, din 12 ţări. 56 erau pasageri, 7 membri ai echipajului şi 3 agenţi de pază.

 [citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel