Data publicării:

Primele imagini ale lui Robert Pattinson în ''Tenet'', enigmaticul film al lui Christopher Nolan

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

''Tenet'', noul şi mult aşteptatul film al lui Christopher Nolan, este înconjurat de un val de mister. Totuşi, au fost surprinse primele imagini de la turnarea acestui film în care apar Robert Pattinson şi John David Washington, fiul lui Denzel Washington, relatează online ziarul spaniol La Vanguardia.

Cei doi actori, care formează cuplul protagonist în "Tenet", sunt văzuţi în aceste imagini îmbrăcaţi în outfit-uri similare celor purtate de protagoniştii precedentelor filme ale lui Nolan, "Memento" sau "Inception", după cum notează userul care le-a postat pe Twitter.

Noul film al lui Christopher Nolan menţine secretul în ceea ce priveşte subiectul, fiind totuşi descris ca "un film epic de acţiune care se petrece în lumea spionajului internaţional". Însuşi Pattinson a comentat, după ce a citit scenariul la "Tenet", că este o poveste "incredibilă", care va avea "durata a trei filme".

Un lucru este sigur: va fi una dintre producţiile cele mai originale şi mai costisitoare din istoria cinematografiei, cu un buget de 195 de milioane de euro. Filmul este aşteptat să fie lansat pe marile ecrane în 2020.

În afară de Pattinson şi de John David Washington, care a jucat în filmul laureat cu Oscar BlacKkKlansman, din distribuţie mai fac parte Michael Caine, Kenneth Branagh, Elizabeth Debicki, Dimple Kapadia, Aaron Taylor-Johnson şi Clemence Poesy.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel