Data publicării:
Primele decizii în dosarul Băneasa. Ce pedepse au primit Remus Truică şi Paul de România
Milionarul Remus Truică şi prinţul Paul de România şi-au aflat pedepsele de la prima instanţă în dosarul Ferma Băneasa.
Cei doi au fost condamnaţi la patru, respectiv trei ani de închisoare.
În urma acuzaţiilor de luare şi dare de mită, constituire de grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, milionarul Remus Truică, dar şi Paul Lambrino, supranumit Paul de România, au fost condamnaţi de prima instanţă în dosarul Ferma Băneasa la patru, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este una definitivă şi va fi, cu siguranţă, atacată la Curtea de Apel.
Instanţa a decis, în cazul lui Paul al României, confiscarea specială a sumei de 4.000.000 de euro, iar în cel al lui Remus Truică, confiscarea echivalentului în bani a mai multor terenuri din Snagov, în valoare totală de aproximativ 75.000 euro.
Dosarul are legătură cu retrocedarea ilegală a 47 de hectare de teren din pădurea Snagov şi din Ferma Băneasa. Afaceristul Tal Silberstein a fost achitat de magistraţi în acest dosar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News