Data publicării:
Primele cuvinte ale lui Neagoe, după infarct. Sfatul lui Prunea
Starea lui Eugen Neagoe, aflat la Spitalul Clinic de Urgențe Floreasca, este stabilă, luni dimineața, antrenorul fiind conștient și cooperant, după ce a depășit faza critică.
Eugen Neagoe va fi supus unei coronarografii și sunt indicații pentru montarea unui stent.
Primele cuvinte rostite de antrenorul dinamovist către medici au fost „Cât este scorul?”. Eugen Neagoe a decis, la insistențele familiei, să ia o pauză din antrenorat.
Luni, Negoiță și Prunea se vor întâlni la hotelul deținut de patronul "câinilor" pentru a discuta despre viitorul antrenor al lui Dinamo. Totuși, din respect pentru Neagoe, acesta va fi numit abia după meciul din runda următoare, cu CFR Cluj.
Florin Prunea are și un sfat pentru antrenorul dinamoivst, după toate necazurile din ultima vreme: "Îl sfătuiesc să se lase naiba de fotbal. Atâta ură la acest club nu am văzut în viaţa mea".
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Neagoe
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a anunțat, luni dimineața: "Domnul antrenor Neagoe este stabil, conştient, cooperant. Este internat în continuare pe secţia de cardiologie", a spus Opriţa.
Eugen Neagoe, 51 de ani, a avut nevoie de intervenția urgentă a medicilor în minutul 25, după ce a suferit un infarct cardiac inferior, în timpul partidei Dinamo - CS Universitatea Craiova, scor 0-2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News