Primele arestări în dosarul operațiilor estetice de la Spitalul de Arși
Până la momentul transmiterii acestei știri, trei medici au fost arestaţi preventiv în "dosarul silicoanelor" decontate de la Spitalul de Arşi. Ceilalţi suspecţi au rămas sub control judiciar.
Managerul Spitalului de Arşi din Capitală, Vitalie Stan, şi alţi doi medici de la aceeaşi unitatea sanitară au fost arestaţi preventiv în dosarul operaţiilor estetice, potrivit unei decizii luate duminică de Tribunalul Capitalei.
Alături de director, au fost arestaţi şeful Secţiei de chirurgie plastică, Nicolae Antohi, şi medicul Elena Cristina Isac.
În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi pentru care s-a propus arestarea preventivă - Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Aurelia Isac -, dar şi al unei angajate a unei clinici private, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar, scrie Mediafax.
Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În urmă cu câteva zile, procurorii au efectuat percheziţii la 23 de adrese, inclusiv la Spitalul de Arşi din Capitală. O parte dintre medicii de acolo ar fi declarat în acte că operează bolnavi, dar de fapt făceau intervenţii estetice pe care apoi le decontau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
VEZI ȘI: Ce vedete s-ar fi "tunat" la Spitalul de Arși
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News