Primăvara ploioasă din Marea Britanie complică prognozele economice
Schimbările climatice în Marea Britanie aduc mai multe ploi și fenomene meteo extreme, complicând sarcina economiștilor în previzionarea vânzărilor cu amănuntul și a evoluției PIB-ului, transmite Bloomberg.
Primăvara acestui an fost cea mai ploioasă înregistrată de Marea Britanie după 1986. Un studiu recent a ajuns la concluzia că creşterea globală a temperaturile a făcut ploile torenţiale din iarna care a trecut cu 20% mai grave, afectând culturile agricole, întrerupând aprovizionarea cu electricitate şi inundând aproximativ 7.000 de locuinţe şi firme.
În acest context, ploaia a devenit un element central al celor mai recente date economice publicate de autorităţile britanice. Ploile torenţiale au jucat un rol în recesiunea de anul trecut, când una dintre cele mai ploioase luni octombrie din istorie a afectat lucrările de construcţii, vânzările cu amănuntul, afacerile pub-urilor şi turismul.
În special datele referitoare la vânzările cu amănuntul suferă de pe urma unor fluctuaţii semnificative, în condiţiile în care cumpărătorii trec de la cheltuieli la restrângere în lunile ploioase când oamenii sunt mai reticenţi în a ieşi la cumpărături, spune Edward Allenby, economist la Oxford Economics.
"Vremea neobişnuit de caldă dar umedă din lunile februarie şi aprilie ale anului în curs au contribuit la volatilitatea cifrelor privind vânzările cu amănuntul. Este posibil ca explicaţia să aibă legătură, mai mult decât de obicei, cu vremea", spune Tera Allas, director pentru cercetare la McKinsey.
Acest subiect va deveni unul central în data de 12 iunie, când Oficiul de Statistică din Marea Britanie va da publicităţii datele privind Produsul Intern Brut în luna aprilie şi, din nou, în data de 21 iunie când vor fi publicate datele statistice privind vânzările cu amănuntul. Analiştii se aşteaptă la o încetinire semnificativă a economiei britanice, până aproape de stagnare, în luna aprilie, după un avans de 0,4% în martie, precum şi la o creştere de 0,6% în primul trimestru. Banca Angliei se aşteaptă la o încetinire a ritmului de creştere până la 0,2% în a doilea trimestru.
La rândul său, British Retail Consortium mizează pe o creştere de 0,7% a vânzărilor din magazine în luna mai, mai mult decât dublu faţă de media din ultimele luni, graţie vânzărilor solide alimente şi "îmbunătăţirii uşoare a vremii", a declarat directorul general Helen Dickinson.
Oamenii de ştiinţă avertizează de mult timp cu privire la corelaţia dintre schimbările climatice şi fenomenele meteo extreme. Încălzirea atmosferei înseamnă mai multă umezeală în aer, ceea ce permite furtunilor să adune mai multă apă decât de obicei.
Studiile arată că asta este posibil să se repercuteze asupra economiei. Un studiu din 2022 realizat de Institutul de cercetări asupra impactului climatic de la Potsdam arată că majorarea numărului de zile ploioase şi a ploilor torenţiale încetineşte creşterea economică, pe baza analizei datelor referitoare la 77 de ţări între 1979 şi 2019. Efectul este unul deosebit de pronunţat în ţările bogate, precum şi în sectoarele manufacturier şi serviciilor.
Efectele vremii nefavorabile se repercutează asupra economiei în mai multe modalităţi. Ea are un impact direct asupra construcţiilor, care se bazează pe o vreme relativ uscată şi zile liniştite pentru a putea termina proiectele. De asemenea, tinde să îi facă pe consumatori să stea în casă, în loc să iasă afară la shopping şi cheltuieli. De asemenea, poate perturba livrarea bunurilor prin inundarea străzilor şi încetinirea traficului.
Specialiştii în climă avertizează că impactul vremii se va agrava. Pe lângă diminuarea vânzărilor în magazine, ploile torenţiale vor afecta culturile agricole şi livrările de alimente.
"În Marea Britanie şi Europa Occidentală, cel mai probabil iernile vor deveni mai ploioase iar verile vom vedea mai multe episoade de tip ploi torenţiale. Asta înseamnă că vom avea mai multe inundaţii bruşte atât în zonele rurale cât şi în cele urbane, unde vor provoca mai multe perturbări din cauza unor lucruri precum reţeaua de canalizare şi urbanizarea crescută", spune Helen Hooker, cercetător la departamentul de meteorologie al Universităţii din Reading.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News