Este vorba despre strada Cărăruia care va fi deschisă circulaţiei rutiere, cu sens unic din Calea Văcăreşti spre Olteniţei.
'Propunerea mea privind deschiderea unei rute alternative în zona şantierului de la pasajul subteran Piaţa Sudului a fost agreată de Comisia Tehnică de Circulaţie din subordinea Primăriei Generale. Mai exact, de la 1 septembrie, strada Cărăruia va fi deschisă traficului rutier, cu sens unic din Calea Văcăreşti spre Olteniţei şi va face un triunghi. Practic, va funcţiona ca un bypass în această zonă', a scris edilul, pe blogul său.
El a menţionat că, pentru a nu se crea aglomeraţie, echipaje ale Poliţiei locale vor fi prezente în zonă pentru fluidizarea traficului.
'Am stabilit ca termen de deschidere a rutei data de 1 septembrie pentru că până atunci vom avea timpul necesar pentru a asfalta şi pregăti trotuarele. (...) Sunt conştient de faptul că vor exista şi oameni nemulţumiţi de această soluţie, mai ales că strada Cărăruia a fost închisă traficului până acum, însă, vreau să vă anunţ că, pentru a-i proteja şi pe ei, vor fi impuse restricţii de circulaţie. Astfel, circulaţia auto va fi permisă numai de luni până vineri între orele 6,00 - 22,00 şi va fi închisă în weekend', a menţionat Băluţă.
[citeste si]
Pe 27 iunie, în urma unei întâlniri cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, primarul Sectorului 4 a declarat că a abordat chestiunea identificării unor rute alternative la pasajul Piaţa Sudului, unde traficul este foarte intens, sugerând strada Cărăruia, care face legătura între Calea Văcăreşti şi Şoseaua Olteniţei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare