Primarul Madridului, vizită la Ţăndărei
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Consilierul de stat cu responsabilităţi în problematica minorităţilor, Dana Varga, şi primarul general al Madridului, Manuela Carmena, s-au aflat miercuri la Ţăndărei, prilej cu care a fost stabilită demararea unui proiect comun privind integrarea, în Spania, a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Dana Varga a primit miercuri o delegaţie spaniolă, condusă de primarul general al Madridului, aflată în vizită de lucru în România. Cu această ocazie, Dana Varga a însoţit delegaţia spaniolă la Ţăndărei, unde a participat, alături de primarul general al Madridului, la o întâlnire de lucru cu primarul oraşului, Nicoleta Popa. "Obiectivul întâlnirii a fost stabilirea bazelor colaborării între Madrid şi Ţăndărei privind minorităţile naţionale, în contextul în care, la Madrid, se află un număr mare de cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, originari din Ţăndărei", se arată în comunicat. 

La întâlnirea de la Ţăndărei au mai participat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Daniel Rădulescu, directorul general al Centrului Naţional de Cultură al Romilor, Mihai Neacşu, prefectul judeţului Ialomiţa, Gheorghe Petre, şi cei doi vicepreşedinţi ai CJ Ialomiţa, Ionel Gae şi Emil Grigore, precum şi membri ai societăţii civile din Spania şi România. După întâlnirea de lucru, delegaţia spaniolă condusă de Manuela Carmena, delegaţia guvernamentală şi autorităţile locale au vizitat cartierul Străchina, pentru a vedea condiţiile în care locuiesc minorităţile. 

Ce au stabilit cele două părţi

"Reprezentanţii celor două delegaţii au stabilit demararea unui proiect comun privind integrarea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome în domenii precum educaţia, sănătatea şi cultura, atât în Ţăndărei, cât şi în Madrid", precizează Executivul. Din delegaţia spaniolă care se află în vizită în România fac parte şi Marta Higueras - prim-viceprimar al oraşului Madrid, Ramon Palamino - directorul Direcţiei de Egalitate şi Drepturi Sociale, Felipe Llmas - director de Cabinet al primarului general al Madridului şi Arnau Guiterrez - director Acţiuni Internaţionale din cadrul primăriei capitalei spaniole, se mai arată în comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel