Primarul Kievului: Noi explozii au zguduit orașul. Echipele de intervenție sting incendiul
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Primarul Kievului a anunțat că duminică dimineața au avut loc noi explozii la Kiev.

Explozii puternice au zguduit Kievul duminică dimineaţa, a anunţat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, într-un mesaj difuzat pe Telegram, relatează AFP şi Reuters.

Câteva explozii au avut loc în cartierele Darnytsky şi Dniprovsky din oraş. Echipele de intervenţie sting incendiul, a scris primarul capitalei Ucrainei. Sirenele au sunat în multe alte oraşe ale ţării.

Lupte de stradă au loc în Sievierodoneţk, un oraş strategic din estul Ucrainei, unde forţele Moscovei au lansat o ofensivă puternică pentru a controla întregul bazin minier Donbass.

Situaţia la Sievierodoneţk, unde continuă luptele de stradă, rămâne extrem de dificilă, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat în noaptea de sâmbătă spre duminică, deplângând raidurile aeriene, tirurile de artilerie şi cu rachete constante, scrie Agerpres.

Rușii ar fi lovit, din nou, celebra mănăstire Adormirea Maicii Domnului din Sviatogorsk. Lăcașul de cult, în flăcări / Video

O biserică de lemn a unei celebre mănăstiri ortodoxe din estul Ucrainei a fost distrusă în urma unui nou bombardament rus, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, amintind că precedentul bombardament a ucis săptămâna aceasta în aceeaşi mănăstire patru călugări, informează AFP.

"Artileria rusă a lovit din nou astăzi Lavra din Sviatigorsk", în regiunea Doneţk, una dintre principalele mănăstiri ortodoxe din Ucraina, a scris preşedintele Zelenski pe Telegram, postând o înregistrare video cu Schitul Tuturor Sfinţilor în flăcări.

Preşedintele Ucrainei a amintit că mănăstirea a mai fost lovită săptămâna aceasta de bombardamente ruse, "care au ucis patru călugări şi au rănit grav alţi patru".

Potrivit lui Zelenski, mănăstirea găzduieşte de asemenea 300 de civili, printre care 60 de copii, care s-au refugiat acolo de teama bombardamentelor.

Schitul "a fost distrus pentru prima dată în epoca sovietică. Ulterior, el a fost reconstruit. Iar acum el a fost incendiat de armata rusă", şi-a exprimat indignarea Volodimir Zelenski, cerând excluderea din UNESCO a Rusiei, "o ţară barbară".

Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe Ucrainene care administrează mănăstirea a informat înainte de aceasta că incendiul la schit s-a declanşat "ca urmare a ostilităţilor". "Nu există deocamdată informaţii despre victime", a spus într-un comunicat această Biserică, ce a rupt recent relaţiile cu Rusia (citește continuarea și vezi imaginile AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel