Data publicării:

Primarul din Mariupol crede că orașul, probabil cel mai bombardat din istoria postbelică, va fi reclădit, iar rușii vor fi alungați

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Primarul orașului Mariupol, Vadym Boichenko, spune că va reconstrui localitatea.

Primarul orașului Mariupol, Vadym Boichenko, spune că va reconstrui urbea care a fost pusă la pământ de ruși și, cu ajutorul armatei ucrainene, îi va goni pe invadatori. Potrivit BBC, conducătorul orașului a fost în Polonia pentru a semna un acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru a reface localitatea.

Astfel, se colaborează cu Banca Mondială pentru crearea unei „Analize a distrugerilor, pierderilor și nevoilor” pentru a cuantifica daunele provocate rețelelor de apă, electricitate și transport public. Odată ce o să fie completat documentul, se va crea un „plan de readucere la viață a orașului”.

În două luni, rușii au distrus orașul mai rău decât germanii în doi ani

 

Mariupolul a intrat în istorie drept unul dintre cele mai bombardate orașe din istoria postbelică. „În două luni, soldații ruși au produs mai multe pagube orașului decât soldații germani în cei doi ani de ocupație în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De fapt, 90% din toată infrastructura orașului este distrusă într-un grad sau altul. 39 din cele 63 de unități școlare au fost puse la pământ, în timp ce peste un sfert din grădinițe au fost distruse complet.”, a avut de spus primarul.

„Este exclus să reconstruim cu ajutorul rușilor. Nu am avut niciun fel de dialog cu teroriștii care ne-au distrus orașul și au ucis zeci de mii de cetățeni ai Mariupolului. Ocupanții ruși sunt un fenomen teribil, dar temporar, și vor fi trimiși acasă”, a adăugat Boichenko.

Rușii sunt pe poziții în Mariupol și nu vor pleca cu una, cu două

 

Armata rusă este infiltrată adânc în Mariupol. Și, după ce au luptat atât de intens să subjuge orașul care stă între Crimeea și Donbas, cel mai probabil nu vor ceda ușor.

Până în primăvară, zeci de mii de soldați ruși sunt așteptați să se alăture invaziei. Totuși, primarul își face speranțe pe baza a aceea ce s-a întâmplat în urmă cu puțin timp la Herson. „Așteptăm să progresăm mai mult în direcția Sud. Armata a spus deja că rușii vor fi alungați de pe teritoriul țării noastre până la primăvară. Cred în forțele armate ucrainene, cred în fiul meu care ne apără astăzi țara”, a declarat el.

Întrebat dacă va redeveni Mariupolul un oraș mare din nou, acesta este de părere că da. „Cu siguranță. Au fost deja orașe în istoria lumii care s-au ridicat din cenușa războaielor. De exemplu Varșovia, Gdansk, Rotterdam sau Dresda. Cu ajutorul partenerilor precum Banca Mondială sau BERD, nu există îndoială că Mariupolul va reînvia și nu numai că va reveni la mărețea de altă dată, dar va deveni și mai puternic”, a conchis primarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel