Primarul comunei Castelu, din județul Constanța, Nicolae Anghel, renunță să mai participe la alegerile parlamentare pentru un mandat de deputat în viitorul Legislativ, deoarece respectă decizia Comisiei de Etică a ARD, unde președinte este Monica Macovei, scrie NewsIn.
Potrivit propriilor precizări, Nicolae Anghel este implicat în două dosare. Unul, la Curtea de Apel Constanța, se referă la o incompatibilitate, sesizată de ANI, între funcția de primar și cea de membru AGA în Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța. Cel de-al doilea proces se află pe rolul Judecătoriei Mangalia, primarul constănțean fiind acuzat de abuz contra intereselor persoanelor, într-un dosar care se referă la împroprietărirea cu șase hectare de teren arabil a unui reclamant.
"Ţinând cont de faptul că am avut o poziţie de echilibru şi verticalitate, am ţinut la respectarea doctrinei şi principiilor politicii de dreapta din anul 1996 până în prezent, fapt ce m-a propulsat în vârful politicii judeţului Constanţa, în funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Constanţa, nedorind să aduc prejudicii partidului şi Alianţei din care fac parte - care se vor a fi altceva decât adversarii săi politici, am luat decizia de a-mi retrage candidatura de deputat", se precizează într-un comunicat de presă, semnat de Anghel.
În motivarea deciziei sale, primarul comunei Castelu mai adaugă și faptul că nu se împotrivește hotărârii luate de Comisia de Etică a ARD.
"Deşi mă consider nevinovat, respect decizia Comisiei de Etică a Alianţei România Dreaptă, fiind în continuare alături de colegii mei în campania electorală care urmează”, precizează documentul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News