'În ultimii doi ani, am reuşit să eliminăm din municipiul Brăila peste 3.000 de câini. Unii au plecat spre adopţii internaţionale, alţii au fost adoptaţi de persoane fizice din Brăila, iar alţii au fost adoptaţi la distanţă. Există o mare cerere pentru adopţiile internaţionale şi le-am dat curs.
De asemenea, continuăm să ridicăm câini din oraş şi toată lumea trebuie să recunoască faptul că nu mai există haite de câini în oraş', a afirmat primarul Dragomir. Primăria Brăila deţine un adăpost pentru câinii comunitari în comuna Unirea, unde se află în prezent 120 de căţei, unii dintre ei fiind adoptaţi la distanţă, pentru care proprietarii lor aflaţi în alte oraşe plătesc lunar o sumă de bani întreţinerea acestora.
Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Utilitate Publică şi Gospodărire Locală Brăila, contractele de adopţie la distanţă sunt în număr de 27, dintre care patru sunt încheiate cu persoane fizice, iar 23 cu Asociaţia Homeless Paws Endeavour din Germania, tariful de adopţie la distanţă stabilit prin hotărâre de Consiliul Local fiind de 206 lei/căţel/lună, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol