Data publicării:
Primarii din localitățile inundate intră la mită electorală sau la abuz în serviciu?
Primarii din localitățile inunundate se jură la TV că au început evacuarea din vreme, că au avertizat lumea la megafon, ba chiar au intrat din casă în casă, rugând cetățenii să plece din calea viiturii.
Nu mă miră că n-au reușit să-i convingă, au experiență în eșecuri. Sunt de acord cu ei că nu puteau opri apele. Aici e de stabilit vina ANAR, dacă și cum o fi făcut lucrările de apărare și cele de dirijare a viiturilor.
Primarii, însă, de ani buni nu reușesc să aplice legea asigurării locuințelor. Nici nu știm dacă au încercat, de altfel. Asigurarea obligatorie, pe care ar fi trebuit s-o încheie fiecare proprietar, costă doar 100 de lei pe an. Oricâte lacrimi vor stoarce populiștii, nu mă conving că într-o gospodărie nu se găsesc 8 lei și 50 de bani, pe lună, pentru asigurarea casei. Să nu ai o astfel de poliță este contravenție. Nici amenda nu e mare, între 100-500 de lei, dar pare mai logic să plătești asigurarea decât amenda. Asta dacă sancțiunea ar fi aplicată.
Cine e de vină că nu se dau amenzi, fiindcă sigur-sigur asigurările nu se prea plătesc în județul Galați, sau în țara România? Iată ce spune legea: Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către primari și de către persoanele împuternicite în acest scop de către aceștia. Amenzile contravenționale stabilite prin lege se fac venituri la bugetul de stat în cotă de 40%, iar restul de 60% se face venit la bugetul autorităților locale.
Primarii se plâng că nu au bani să plătească curentul în Primărie, dar nici nu se apleacă pentru 60% din amenda pe care ar fi trebuit s-o încaseze de la 86% dintre contribuabili.
Să considerăm cei 250 de lei drept mită electorală? Cum rămâne cu milioane de euro pe care, mai mult ca sigur în an electoral, se va bate guvernul cu parlamentul care să le dea primul? E prejudiciu la bugetul de stat? Într-o țară normală, spune economistul Adrian Negrescu, guvernul se ocupă de diguri, de podurile smulse de ape și de ajutorarea sinistraților. Reparația casei e treaba proprietarului, cu sprijinul asigurărilor private.
Poate e și treaba Consiliului Concureței, aici. Guvernul, de la Făcăieni, în 2004, la Pechea, în 2024, a plătit reparațiile de la buget. De ce să încheiem polițe pentru dezastre la privați, când cel mai bine se pricepe statul la făcut dezastre?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News