Primăria Sectorului 4: Vă invităm la o plimbare în Lumea Copiilor
După ce Mariana Badea a scris o postare pe Facebook prin care se întreaba dacă Piedone încă mai este primar în condițiile care Parcul Tineretului nu ar arăta așa cum ar trebui, primarul Sectorului 4 a transmis un drept la replică.
Amintim că postarea Marianei Badea a fost preluată și pe WWW.DCNEWS.RO.
"În urma publicării pe data de 1 septembrie a materialului cu titlul "Mariana Badea: Piedone mai e primar?", pentru o cât mai promptă, pertinentă și corectă informare a cititorilor dumneavoastră, cât și a doamnei Mariana Badea, precizăm că Parcul Tineretului nu se află în administrarea Primăriei sectorului 4, ci în cea a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, din subordinea Consiliului General al Municipiului București.
Pentru a vă elucida, atât dumneavoastră, cât și doamna Mariana Badea, cu privire la modul în care se prezintă parcurile aflate în administrarea Consiliului Local Sector 4, vă invităm la o plimbare în Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor. Înțelegem confuzia creată, în măsura în care Parcul Tineretului, ca și alte parcuri, de altfel, se află pe raza administrativ teritorială a Sectorului 4, însă nu sunt administrate de către Autoritatea Locală Sector 4, ci de către Municipalitate", se arată în mesajul transmis de Primăria Sectorului 4.
"De aceea, pentru respectarea adevărului, în virtutea normelot deontologice ale meseriei de journalist și făcând apel la obiectivitate pe care ați manifestat-o întotdeauna, vă remitem prezentul drept la replica", a transmis pentru DC News Cristina Popa, purtător de cuvânt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News