Data publicării:

Primăria Sectorului 1: Sistem de educație danez în creșe și grădinițe

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Toate creșele și grădinițele din Sectorul 1 vor beneficia de unul dintre cele mai performante și apreciate sisteme de educație din Europa. Consiliul Local Sector 1 a aprobat, la sfârșitul lunii ianuarie, extinderea conceptului danez de educație RODACIE în toate creșele și grădinițele pe care le administrează.

Prin proiectul aprobat de Consiliul Local Sector 1 toate creșele și grădinițele din sectorul 1 vor beneficia de un model de educație timpurie creat prin adaptarea modelului danez la contextul din România. Astfel, modelul de inspirație daneză va fi extins în celelalte trei creșe din sectorul 1. Beneficiarii acestui proiect, în perioada celor 4 ani de implementare, vor fi cel puțin 700 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, care frecventează creșele Sfântul Andrei, Jiului și Vrancei.

"Investițiile în viitorul copiilor noștri reprezintă prioritatea de grad zero a administrației pe care o conduc. În sectorul 1 vom avea creșe și unități de învățământ moderne și sigure, în care actul educațional să se desfășoare la cele mai înalte standarde. În plus, copiii din sectorul 1 vor beneficia, încă de la vârste fragede, de modelul celui mai performant sistem de educație din Europa, sub îndrumarea unor educatori dedicați și bine pregătiți", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Învățare prin experiențe proprii și mai puțin prin transfer de experiență de la adult la copil

În creșele din România se pune acum accentul mai mult pe îngrijirea copiilor, aspectele educaționale fiind slab reprezentate. Sistemul de educație danez pune, însă, accentul pe educația micuților și pe dezvoltarea abilităților acestora de la vârste fragede. Regula numărul unu în ceea ce priveşte educaţia copilului danez are la bază venirea cu plăcere la creșă, grădiniță sau școală. În modelul de educație timpurie pe care Primăria Sectorului 1 și-a propus să-l aplice în creșe, copiii vor fi educaţi prin folosirea metodologiei de inspirație daneză, una dintre cele mai apreciate din Europa, acest model fiind centrat pe interesul și nevoile de dezvoltare ale copiilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a evolua liber, fără constrangeri afective, creative sau de mișcare. Este vorba despre învăţare prin experienţe proprii şi mai puţin prin transfer de experienţă de la adult către copil.

Prin acest proiect, în creșele din Sectorul 1 se va urmări trecerea de la îngrijirea medicală și sanitară spre învăţare şi creativitate, introducerea metodelor de explorare prin activităţi în aer liber, cunoaştere prin experienţă proprie, pregătirea pentru viața școlară și bucuria de a învăța. La acestea se adaugă designul nou al spațiilor în care copiii își vor petrece o bună parte din zi, care să permită o atmosferă creativă, colorată, parteneriatul cu familia în beneficiul dezvoltării copilului și colaborarea întregii echipe pentru atingerea acestui scop.

Pentru transferul modelului de inspiație daneză, RODACIE, către cele 3 creșe din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, 133 de persoane angajate în cadrul acestor instituții (personal de specialitate și personal de îngrijire) vor fi formate de către o echipă mixtă româno-daneză în vederea dezvoltării competențelor în educație timpurie.

[citeste si]

De asemenea, 30 de educatori din cadrul unităților preșcoalare aflate în apropierea creșelor vizate de proiect vor beneficia de sesiuni de formare.

Primăria Sectorului 1 a demarat în anul 2012, în colaborare cu „Villum Foundation & Velux Foundation" și Via University College, un proiect pilot de implementare a sistemului danez de educație în creșele din sectorul 1, adaptat contextului din România. În anul 2013 în sectorul 1 a fost inaugurat Centrul Româno - Danez pentru Educație Integrată, aflat pe bulevardul Mareșal Averescu nr. 17, cu o capacitate de 30 de locuri. Modelul implementat în această creșă s-a bucurat de un mare succes în rândul comunității locale. Astfel, în acest moment, pe listele de așteptare sunt înscriși 80 de copii, fiind deja depuse cereri pentru anul școlar 2018-2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel