Data publicării:

Primăria Municipiului Bucureşti identifică noi măsuri în vederea optimizării serviciului de colectare a deşeurilor menajere

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Specialiştii din cadrul Direcţiei de Utilităţi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, au organizat, la sediul instituţiei, o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţii primăriilor de sector, precum şi reprezentanţii operatorilor de salubrizare, cu scopul de a identifica noi soluţii în vederea optimizării serviciului de colectare a deşeurilor menajere de la populaţie şi persoane juridice.

Astfel, a fost analizată măsura privind modificarea intervalului orar în care se execută programele de colectare a deşeurilor menajere, astfel încât să fie eliminate blocajele din trafic generate de prezenţa utilajelor cu care se execută acest serviciu.

În acest sens, s-a agreat ca în intervalul orar 07.00 - 10.00, respectiv 16.00 - 19.00, să fie interzisă colectarea deşeurilor menajere, de la populaţie şi persoanele juridice, pe bulevarde şi pe arterele cu trafic S.T.B.

În vederea implementării acestei măsuri, Primăria Municipiului Bucureşti, prin direcţiile de specialitate, urmează să modifice Strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul Bucureşti, aprobată prin H.C.G.M.B. nr. 82/ 2015.

Menţionăm că, în cadrul şedinţei, li s-a atras atenţia operatorilor de salubritate să respecte programul actual de colectare a deşeurilor, până la adoptarea unor noi modificări de către CGMB.

În prezent, potrivit Strategiei de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciului public de salubrizare în Municipiul Bucureşti, în mod obligatoriu, colectarea deşeurilor menajere NU se va face în intervalele 06.30-8.30 şi 15.30-18.30 pe bulevardele şi arterele cu trafic RATB (transport public), pentru a nu se suprapune cu vârfurile de trafic rutier.

Subliniem că, pentru nerespectarea prevederilor privind regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Bucureşti, operatorii de salubrizare au fost sancţionaţi contravenţional, în perioada 2017-2019, cu amenzi în valoare totală de 120.000 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel