Primăria Galaţi, NOI REGULI pentru şoferii de taxi
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
Primăria Galaţi a transmis un nou set de reguli pentru şoferii de taxi, dar şi pentru clienţi.

"Bine de știut!

Readucem în atenție, în contextul COVID-19, prevederile legale care trebuie respectate de către șoferii de #taxi, dar și de către clienți. Astfel, în domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ și transportului în regim de închiriere cu șofer se aplică o serie măsuri:
1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.

2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecție, astfel încât să îi acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.

3. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.

4. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toata durata călătoriei.

5. În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să își dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.

6. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze zilnic interiorul vehiculului.

7. Se utilizează cu precădere plățile electronice.

Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2500 lei, potrivit Legii 55/2020.", a scris Primăria Galaţi pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel