Data publicării:

Primăria Constanţa a lansat un proiect de remodelare plastică a unor pasaje pietonale centrale

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primăria Constanţa a anunţat, marţi, lansarea proiectului de realizare şi amplasare a 20 de mozaicuri decorative în zonele alveolare de pe trotuarele a zece treceri pietonale situate în principalele intersecţii din municipiu, informează un comunicat de presă al administraţiei publice locale. 

Conform sursei citate, este vorba despre proiectul 'Oraşul meu din mozaic', în cadrul căruia tineri artişti plasticieni vor reinterpreta teme inspirate din desenele pavimentelor antice ce decorează Edificiul roman cu mozaic din Constanţa, urmând să aducă astfel o pată de culoare pe cele mai circulate bulevarde ale oraşului.

'Proiectul se desfăşoară în perioada 20 august - 20 septembrie şi pentru punerea în operă au fost alese zece treceri de pietoni din diverse zone aglomerate ale oraşului: intersecţie bd. Ferdinand cu str. Răscoalei din 1907, intersecţie Traian cu bd. Tomis, intersecţia bd. Ferdinand cu bd. Tomis, bd. Mamaia - la Universitatea Ovidius, intersecţia bd. Mamaia cu str. Soveja, intersecţia str. Pandurului cu Şos. Mangaliei, Aurel Vlaicu şi str. Caraiman', se arată în comunicatul de presă.

Lucrările vor avea suprafeţe de aproximativ patru metri pătraţi şi vor fi realizate în cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa, în tehnica mozaicului veneţian, din bucăţi de gresie îmbinate şi puse în operă, pe paviment, cu un adeziv ce se pretează la traficul intens şi intemperiilor iar montajul va avea loc la jumătatea lunii septembrie. Beneficiarul proiectului în valoare de 120.000 de lei, finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, este Fundaţia Metamorphosis a Universităţii Ovidius. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel