Primăria Capitalei, parteneriat strategic cu Banca Mondială
Gabriela Firea a semnat, împreună cu reprezentantul Băncii Mondiale pentru România și Ungaria, Tatiana Proskuriakova, un memorandum de asistență tehnică între Municipiul București și Banca Mondială.
"Având în vedere experiența vastă a Băncii Mondiale, atât la nivel național cât și internațional, și având în vedere necesitatile Municipiului București, consider că un astfel de parteneriat este de bun augur – atât pentru administrația locală cât și pentru bucureșteni. Parteneriatul între cele două instituții își propune să rezolve două probleme majore ale Bucureștiului. Pe de o parte, prin intermediul acestui acord, se va elabora prima strategie integrată de dezvoltare a Bucureștiului – capitala României fiind probabil singura capitală din UE care a funcționat aproape 30 ani fără o strategie clară de dezvoltare. Pe de altă parte, se dorește o accelerare a proiectelor și programelor de investiții din capitală. Conform estimărilor Băncii Mondiale, în perioada 2007-2015, Bucureștiul ar fi putut aloca aproximativ 750 milioane euro extra pentru investitii de capital. Noi ne dorim nu numai să accelerăm ritmul investițiilor, la adevăratul potențial al Bucureștiului, ci și să creștem calitatea și eficiența investițiilor făcute, iar experiența Băncii Mondiale ne va ajuta, considerăm noi, să atingem acest deziderat", a declarat Gabriela Firea.
Banca Mondială, în pregătirea strategiei integrate a Bucureștiului
Totodată, în cadrul intalnirii, Primarul General a mai explicat faptul că: "Este important să avem aproape în pregătirea viziunii strategice a orașului o instituție precum Banca Mondială. De fapt, Banca Mondială se ocupă de pregătirea strategiei naționale a Croației, și noi speram să fie partenerii noștri în pregătirea strategiei integrate a Bucureștiului. O strategie solidă pentru București, și o administrație locală mai eficientă, vor aduce beneficii nu numai pentru bucureșteni, ci pentru toată țara. Consider că acest parteneriat cu Banca Mondială va fi important în găsirea unor soluții la multitudinea de probleme cu care Bucureștiul și Zona Metropolitană a Bucureștiului se confruntă. Dorim sa avem o infrastructură metropolitană la fel de extinsă și bine dezvoltată ca a Madridului, un sistem de transport public la fel de eficient ca cel al Berlinului, zone pietonale la fel de extinse ca cele ale Romei, design urban de aceeași calitate ca în Lisabona si o planificare urbană la fel de bună ca în Barcelona".
La rândul său, Tatiana Proskuriakova a declarat: „În cadrul noii noastre strategii de țară din România, Banca Mondială pune accentul pe sprijinul acordat municipalităților, ajutându-le să devină mai competitive și să profite cât mai mult de activele locale. Noul proiect de asistență tehnică va ajuta Primăria București nu numai să aibă o abordare strategică și mai eficientă privind dezvoltarea economică și urbană, ci și să gestioneze două dintre principalele probleme ale orașului – reziliența seismică și mobilitatea urbană".
Sprijinul Băncii Mondiale va fi îndreptat spre cinci domenii principale
· Elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului București, planificarea și gestionarea investițiilor de capital;
· Regenerarea urbană a centrului istoric al Bucureștiului;
· Îmbunătățirea funcțiilor și a rezultatelor dezvoltării economice locale;
· Identificarea mecanismelor durabile și accelerate pentru îmbunătățirea performanței programului de reducere a riscului seismic al Bucureștiului;
· Avansarea implementării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru zona București-Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News