'Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii taximetriştilor independenţi pentru a discuta despre situaţia celor aproximativ 300 de autorizaţii expirate. În cadrul întâlnirii, s-a stabilit urgentarea procedurii de vizare a autorizaţiilor de taxi pentru operatorii care au dosarele complete, astfel încât toţi cei care au depus documentele necesare să primească, până la începutul lunii decembrie, autorizaţiile vizate conform Legii taximetriei 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi în conformitate cu HCGMB 178/2008 privind aprobarea regulamentului-cadru, a caietului de sarcini şi a contractului de atribuire în gestiune delegată pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport local în regim de taxi', informează PMB, luni, prin intermediul unui comunicat.
Notificări, deja trimise
Primăria menţionează că a transmis deja notificări către o parte din cei care au depus dosare incomplete, urmând ca acestea să fie completate cât mai repede în vederea reînnoirii autorizaţiilor de taxi, pe o perioadă de cinci ani. De asemenea, în perioada imediat următoare, vor fi notificaţi pentru completarea documentaţiei şi restul taximetriştilor independenţi. Mai multe zeci de taximetrişti au protestat luni în faţa Primăriei Capitalei faţă de neeliberarea autorizaţiilor de taxi, o parte dinte ei aflându-se în greva foamei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"