PMB dezminte astfel informaţiile vehiculate în spaţiul public conform cărora cei 1.200 de salariaţi ai administraţiilor subordonate Primăriei Generale vor rămâne fără locuri de muncă.
"Companiile municipale din cadrul Holdingului Municipal preiau toţi angajaţii din cadrul administraţiilor recent desfiinţate ale PMB, aspect prevăzut extrem de clar în hotărârile adoptate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. De altfel, procesul de angajare în noile funcţii este deja demarat, parte din personal fiind deja angajat pe posturi cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, fără perioada de probă şi cu menţinerea drepturilor salariale, la care se va adăuga un procent de 10%, parte urmând să fie încadrate în perioada imediat următoare", se arată într-un comunicat al PMB.
Întrevederi cu liderii sindicali
Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti au avut mai multe întrevederi cu liderii sindicali, informându-i asupra acestor aspecte. Astfel, angajaţii Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement urmează să fie preluaţi de trei companii municipale, şi anume Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde, Compania Municipală Parcuri şi Grădini, Compania Municipală Agrement. Dintr-un total de 470 de angajaţi ALPAB, 213 vor fi transferaţi către noua Direcţie Generală de Administraţie, restul de personal urmând a fi preluat de cele trei companii.
Referitor la Administraţia Fondului Imobiliar, 10 angajaţi ai acestei instituţii, dintr-un total de 153, au fost deja încadraţi pe posturi în cadrul Companiei Municipale Imobiliare, urmând ca ceilalţi să fie preluaţi de Direcţia Generală de Administraţie. De asemenea, personalul Administraţiei Străzilor Bucureşti va fi preluat de trei companii - Compania Municipală Parking, Compania Municipală Poduri şi Pasaje şi Compania Municipală Managementul Traficului. În prezent, în cadrul acestor companii sunt disponibile aproximativ 700 de posturi, menţionează PMB.
Administraţia Străzilor Bucureşti are un număr total de 345 de salariaţi, din care 77 urmează să fie preluaţi de noua Direcţie Generală de Administraţie. De asemenea, alte 33 de persoane au fost deja angajate de companiile municipale, iar pentru restul companiile municipale au făcut deja oferte de angajare pe funcţii cu un profil similar de activitate.
În ceea ce-i priveşte pe cei 202 angajaţi ai Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, aceştia urmează a fi angajaţi în cadrul Companiei Municipale Cimitire Bucureşti, se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată