Primăria București vrea centrale electrice fotovoltaice făcute cu fonduri europene. Suma se ridică la 19 mil. lei
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Primăria Capitalei se pregătește să ceară finanțare pentru centrale electrice fotovoltaice.

Primăria Capitalei vrea să realizeze centrale electrice fotovoltaice în valoare totală de aproximativ 19 milioane de lei şi să solicite pentru acestea finanţare prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

Trei proiecte de hotărâre ar putea fi introduse pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de luni a Consiliului General al Capitalei.

Care sunt specificațiile centralelor 

Primul proiect constă în realizarea unor centrale electrice fotovoltaice cu puterile instalate de 785,33 kWp. Sistemul fotoelectric va deservi autobazele Ferentari, Floreasca, Obregia şi Depoul Militari. Acestea vor contribui la scăderea cheltuielilor cu energia electrică, dar şi la reducerea emisiilor de CO2. Proiectul are o valoare totală de 5.543.463 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 4.474.402 lei, iar contribuţia solicitantului de 1.783.460 lei.

Sistemul fotoelectric va fi alcătuit dintr-un număr de 1726 module PV, fiecare dintre ele fiind formate din 144 de celule (monocristaline), cu o dimensiune medie de 2094 x 1038 x 35 mm şi o greutate de 23,5 kg.

Al doilea proiect vizează realizarea unor centrale electrice fotovoltaice cu puterile instalate de 808,99 kWp. Sistemul va deservi depourile Alexandria, Bucureştii Noi, Colentina şi Dudeşti. Proiectul are o valoare totală de 6.936.557 lei inclusiv TVA, din care 4.930.670 reprezintă valoarea totală eligibilă, iar 2.005.887 contribuţia solicitantului. Sistemul fotoelectric va fi alcătuit dintr-un număr de 1778 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 de celule.

Al treilea proiect se referă la execuţia unei centrale electrice fotovoltaice cu puterile instalate de 860 kWp, care va fi amplasată la Uzina de reparaţii. Proiectul va avea un buget total de 6.843.081 lei inclusiv TVA, din care 4.897119 lei valoarea totală eligibilă, iar 1.945.962 lei contribuţia solicitantului. Sistemul fotoelectric va fi alcătuit din 1890 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 de celule.

Cum funcționează



Conform documentelor ataşate celor trei proiecte, energia solară fotovoltaică se bazează pe producerea directă de electricitate prin intermediul celulelor de siliciu. Soarele furnizează in medie o putere de l kW/m2. Panourile fotovoltaice permit conversia doar a 10-15% din aceasta putere, producţia de energie electrică a unui panou de suprafaţă unitară variind cu creşterea sau scăderea intensităţii radiaţiei solare: 100 kWh/m2 în Europa de Nord, iar în zona mediteraneană fiind mult mai mare

Din punct de vedere financiar, se preconizează că investiţiile vor fi recuperate în circa patru ani. Se estimează că proiectele vor fi implementate în circa 12 luni calendaristice după semnarea contractului de execuţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel