"Concret, pe lângă posibilitatea schimbului de terenuri, PMB analizează în acest moment și varianta achiziționării terenului în suprafața de 2.914 mp din strada Gârleanu. Menționăm că Municipalitatea ia în calcul și această soluție în condițiile în care, dacă s-ar opta pentru schimbul de terenuri, Municipalitatea ar trebui să ofere la schimb un teren cu aproximativ 400 mp mai mare decât cel deținut de proprietar în Parcul Gârleanu. Mai exact, potrivit rapoartelor de evaluare întocmite de experți atestați ANEVAR, proprietarul ar urma să primească la schimb un teren în suprafața de 3.324 mp, situat în str. Vulcan Județul", a informat Primăria Municipiului București, prin intermediul unui comunicat.
La rândul său, primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că unul dintre obiectivele mandatului său este acela de a păstra spațiile verzi și locurile de joacă în administrarea Municipalității și în beneficiul bucureștenilor.
"Având în vedere că până în anul 2013 vechile administrații ale Bucureștiului au retrocedat, fie pe cale administrativă, fie prin hotărâri ale instanței, nu mai puțin de 36 ha de teren în parcuri, este absolut necesar ca de acum înainte Municipiul București să păstreze și să valorifice fiecare metru pătrat de spațiu verde. Din acest motiv, și cu scopul de a păstra parcul Emil Gârleanu în proprietatea Municipiului București, în perioada următoare vom identifica soluția cea mai avantajoasă pentru bucureșteni", a afirmat edilul general.
PMB a reamintit că, la solicitarea primarului general, la nivelul Primăriei Municipiului București s-a constituit un grup de lucru care să identifice soluțiile legale pentru a putea recupera parcurile, spațiile verzi sau terenurile pe care sunt amenajate locuri de joacă și care au fost retrocedate în ultimii 16 ani.
Din datele deținute de municipalitate, suprafața totală restituită în natură, care reprezenta spațiu verde din parcuri în Municipiul București, este de aproximativ 361.109 mp.
Terenul în suprafață de 2.914 mp, situat în str. Emil Gârleanu nr. 5 din sectorul 3, a fost restituit în natură fostului proprietar prin dispoziția primarului general în 9 iunie 2009, a menționat PMB. Pe acest teren, Primăria sectorului 3 a amenajat spații verzi și spații de joacă pentru copii, fără respectarea legislației în vigoare și fără a ține cont că acel teren era notificat.
Conform Direcției de Urbanism din cadrul PMB, terenul respectiv este inclus într-o zonă amenajată ca spațiu verde, cu locuri de joacă, inventariat în Registrul Spațiilor Verzi, a mai precizat sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol