Urmărește emisiunea live
Primăria Arad va licita construirea cu fonduri private a unei parcări subterane, proiect de 138 milioane lei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Primăria Arad va scoate la licitaţie construirea unei parcări subterane cu aproape 600 de locuri în centrul oraşului, sub Piaţa Avram Iancu, care ar urma să fie remodelată la suprafaţă pentru a fi o atracţie pietonală, proiectul fiind estimat la 138 de milioane de lei.

Municipalitatea a încercat de mai multe ori, în ultimii doi ani, să treacă prin Consiliul Local realizarea investiţiei, însă consilierii PSD s-au opus şi nu a fost întrunită majoritatea de două treimi necesară. Primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ, a declarat, miercuri, că, în urma modificării Codului Administrativ, nu mai este necesară majoritatea de două treimi pentru astfel de proiecte, la sfârşitul acestei luni urmând să fie supus din nou aprobării. Conform configuraţiei politice din Consiliul Local Arad, propunerea ar avea asigurate voturile necesare.

'După ce vom aproba acest proiect, vom organiza licitaţia de execuţie a lucrărilor. Este vorba de o concesiune, investitorul va executa din banii săi toată lucrarea, urmând să-şi recupereze banii din exploatarea obiectivului', a declarat Bibarţ. Valoarea estimată a proiectului este de 138 de milioane de lei, iar sub Piaţa Avram Iancu ar urma să fie realizate 588 de locuri de parcare.

Investitorul va putea exploata parcarea timp de 49 de ani. Primarul spune că acest proiect va reprezenta 'un pas important în remodelarea centrului oraşului', unde sunt gândite spaţii pietonale, soluţii pentru fluidizarea traficului şi refacerea bulevardului Revoluţiei. Proiectul cuprinde realizarea unui pasaj carosabil subteran pentru circulaţia auto de tranzit, astfel încât zona de la suprafaţa pieţei să devină exclusiv pietonală şi să fie legată de strada pietonală Meţianu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel