Primar izolat la domiciliu după ce a venit din Italia
Primarul din Drobeta Turnu Severin şi alţi 12 funcţionari din Primărie sunt izolaţi acasă după ce au revenit în țară dintr-o delegaţie din Milano.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Mehedinţi, funcţionarii Primăriei au fost într-o delegaţie la Milano, în perioada 15-19 februarie. Ca urmare a alertei de coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi a dispus ca atât primarul oraşului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, cât şi ceilalţi 12 funcţionari publici să fie izolaţi acasă şi monitorizaţi.
„Am solicitat Direcției de Sănătate Publică Mehedinți să verifice și să ia măsurile care se impun în toate situațiile pe care le înregistrăm în momentul de față în județul Mehedinți. De exemplu, o delegație de la Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a fost într-o vizită de lucru în nordul Italiei, mai precis în orașul Milano, ca să vadă o centrală termică în cogenerare, care folosește drept combustibil deșeurile municipale. Angajații Primăriei s-au întors joia trecută din delegație”, a declarat pentru Medafax prefectul de Mehedinţi, Cristinel Pavel.
La această oră, în Mehedinţi sunt izolate acasă şi monitorizate de medici 20 de persoane revenite în ultimele două săptămâni din Italia sau din China. Potrivit reprezentanţilor DSP Mehedinţi, în fiecare punct de trecere a frontierei din judeţ se află un medic care verifică persoanele care se întorc din zonele declarate cu risc de îmbolnăvire cu coronavirus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News