Data actualizării:
Data publicării:

Primar din Olt, accidentat mortal de o combină agricolă. Doliu în PSD

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Prmar din Olt, accidentat mortal. FOTO: Freepik @frimufilms
Prmar din Olt, accidentat mortal. FOTO: Freepik @frimufilms
Un bărbat, primar într-o comună din județul Olt, a fost surprins și accidentat mortal de o combină agricolă.

Primarul comunei Obârșia (Olt), Tudor Udrea, a murit după ce a fost surprins și accidentat de o combină agricole, transmite Antena 3 CNN.

”La data de 12 august, în jurul orei 20,40, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost surprinsă și accidentată de un utilaj agricol (combină agricolă), pe un teren agricol situat în extravilanul comunei Obârșia, județul Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Nr. 10 Vișina, care au identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 64 de ani, din comuna Obârșia, județul Olt. Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Primar de 30 de ani

Potrivit Știri de Olt, Tudor Udrea era primar al comunei Obârșia de trei decenii din partea PSD. Astfel, colegii din Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Olt au postat un mesaj pe pagina de socializare, anunțând dispariția prematură a primarului din comuna olteană.

”Cu profundă tristețe am aflat de trecerea în neființă a primarului comunei Obârșia, Tudor Udrea. Gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii săi în aceste momente dificile. Dumnezeu să-i odihnească sufletul!”, se arată în postarea pe Facebook a PSD Olt.

Citește și: Bărbat, lovit mortal de un tren care circula pe ruta București Nord - Constanța

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel