Prima reacție oficială a Iranului după atacul Israelului: "Nu există limite pentru determinarea noastră"
Iranul și-a reafirmat sâmbătă determinarea de a se apăra fără rezerve, o declarație făcută de ministrul de externe Abbas Araghchi, la scurt timp după atacurile aeriene israeliene desfășurate în timpul nopții asupra unor obiective militare din Iran, conform AFP.
„Cred că am dovedit că nu există limite pentru determinarea noastră de a ne apăra”, a subliniat Abbas Araghchi într-un interviu acordat unui site al ghidului suprem iranian.
Aceasta este prima reacție oficială de nivel înalt din partea Teheranului în urma raidurilor aeriene israeliene, care au vizat instalații militare situate în provinciile Teheran, Khuzestan și Ilam. Atacul a provocat „daune limitate,” iar armata iraniană a precizat că doi soldați au fost uciși, fără a detalia locațiile exacte ale incidentelor.
„Ne vom apăra pământul și patria. Cred că toată lumea a văzut deja acest lucru”, a mai adăugat Araghchi, reafirmând angajamentul Iranului de a-și proteja teritoriul.
Acțiunile militare au loc în contextul unei escaladări a tensiunilor regionale. Pe 1 octombrie, Iranul a lansat aproximativ 200 de rachete către Israel, incluzând pentru prima dată și câteva rachete hipersonice, ceea ce a generat o reacție dură din partea Israelului, care a promis că va face Iranul să plătească pentru acest atac.
Confruntat cu amenințările de represalii din partea Israelului, Iranul a alternat între provocări și încercări de destindere în ultimele săptămâni. În această direcție, Araghchi s-a angajat într-o intensă campanie diplomatică, vizitând toate țările din Orientul Mijlociu, cu excepția Israelului, în încercarea de a reduce tensiunile și de a întări pozițiile Teheranului în regiune, adaugă AFP.
Reacția Uniunii Europene
Uniunea Europeană a lansat sâmbătă un apel tuturor părţilor să dea dovadă de 'cea mai mare reţinere' pentru a evita o 'escaladare incontrolabilă' în Orientul Mijlociu, după loviturile israeliene în Iran, transmite AFP.
'Ciclul periculos de atacuri şi de represalii riscă să provoace o nouă extindere a conflictului regional', a avertizat UE într-un comunicat.
'Recunoscând dreptul Israelului la autoapărare, UE cheamă toate părţile să dea dovadă de cea mai mare reţinere pentru a evita o escaladare incontrolabilă, care nu este în interesul nimănui', a adăugat blocul Celor 27, menţionând că loviturile au intervenit într-un context de 'tensiuni regionale grave şi în creştere'.
'UE rămâne deplin determinată să reducă tensiunile şi să contribuie la dezescaladare şi, în acest scop, rămâne în contact strâns cu toţi actorii implicaţi', se mai spune în comunicatul citat de AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News