Data publicării:
Prima reacție din PNL la demisia lui Dîncu de la Apărare: Sistemul de securitate înseamnă mai mult decât persoana unui ministru
Este prima reacție din PNL la demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării Naționale.
Deputatul Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, spune că structura MAI nu este influenţată de demisia lui Vasile Dîncu. Acesta a făcut primele declaraţii la Digi24, la scurt timp după anunţul demisiei ministrului Apărării Naționale: "Este un gest unilateral, nu pot comenta aceste incompatibilităţi cu preşedintele României invocate de dânsul. Deocamdată e prea devreme pentru a detalii chestiuni care ţin efectiv de agenda Ministerului".
Iată continuarea discuției:
Robert Kiss, Digi24: ”Există posibilitatea, în acest moment, ca portofoliul Apărării să treacă la PNL? Există o negociere politică?”.
Ionut Stroe, PNL: ”E mult prea devreme să avansăm un asemenea scenariu. E doar o poziţie publică a preşedintelui PSD care-i cere premierului să ia în considerare poziţia, pe baza experienţei în zona Securităţii.
Lucrurile nu sunt atât de dramatice pe cât par în acest moment. Nu cred că din afară lucrurile pot fi văzute într-o cheie de îngrijorare pentru că sistemul de securitate e mult mai complex decât Cabinetul său sau persoana unui ministru. Evoluăm într-un sistem foarte bine pus la punct, cel al NATO, sistemul Apărării are un potenţial de autogestionare mult mai mare decât alt minister care s-a confrunta cu demisia unui ministru”.
Vasile Dîncu a demisionat, luni, din funcția de ministru al Apărării Naționale, invocând „imposibilitatea colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”. „În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale”, a anunțat Vasile Dîncu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a luat act de demisia lui Vasile Dîncu din funcția de ministru al Apărării. „Vom reveni cu detalii privind asigurarea interimatului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Citește aici mai mult: Vasile Dîncu, ministrul Apărării, și-a dat demisia. Chirieac: Declaraţiile sunt grave. Ceva s-a întâmpla în cursul zilei de ieri
Tensiuni şi semne prevestitoare
În urmă cu o săptămână, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a mers la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Nicolae Ciucă despre afirmaţiile sale privind negocierile de pace în Ucraina, după ce premierul afirmase că vrea să aibă o discuţie cu acesta. Temele abordate au vizat reuniunea miniştrilor Apărării din cadrul NATO de la Bruxelles şi ”calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, după întâlnire.
Vasile Dîncu a provocat reacţii dure pe scena politică după ce a afirmat că negocierile reprezintă singura şansă pentru încheierea războiului din Ucraina.
”Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională. Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică” declara Vasile Dîncu, sâmbăta trecută, la Prima Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News