Prima reacție a lui David Popovici, după o nouă medalie de aur
David Popovici a reușit o nouă cursă de poveste.
Înotătorii români David Popovici şi Bianca Costea au cucerit medalii de aur, duminică, în ultima zi a Campionatelor Mondiale de juniori de la Lima, în timp ce Vlad Stancu a obţinut o medalie de bronz. David Popovici a câştigat aurul la 100 m liber, cu timpul de 47 sec 13/100, fiind urmat la peste două secunde de al doilea clasat, croatul Jere Hribar, 49 sec 37/100, în timp ce pe locul al treilea s-a clasat cipriotul Nikolas Antoniou, în 49 sec 91/100.
La finalul întrecerii, înotătorul român a ținut să mulțumească tuturor celor care au susținut delegația României.
„Mulțumim pentru primire! Publicul a fost foarte gălăgios și frumos. Vă aplaud și vă mulțumesc că ne-ați încurajat mereu!”, a transmis David Popovici.
Ce carte îl inspiră pe David Popovici să fie cel mai bun
David Popovici a spus ce carte i-a servit drept sursă de inspirație.
„Michael Phelps are o carte intitulată No limits (n.r. Fără limite) pe care am citit-o de cel puțin două ori. Ultima oară chiar anul trecut la Roma, o aveam cu mine. Adam Peaty este unul dintre oamenii care știu cel mai bine că limitele sunt o prostie. Îmi place să cred că nu am limite și aș vrea ca toți să creadă asta despre ei, că pot întrece orice limită, pentru că toată lumea chiar poate”, a spus David Popovici, potrivit gsp.ro.
Citește și...
Dani Oțil, mesaj pentru David Popovici, tânărul care a „bătut sistemul”
„Scuze, David Popovici!”, a transmis Dani Oțil, după victoriile sportivului.
„Scuze, David Popovici! În numele meu, al colegilor de media care și-au adus aminte abia acum că avem și sportul intitulat înot în România. Te vom peria două săptămâni. Apoi, dacă ratezi o finală sau te accidentezi, te vom tăvăli. Dar tu ești băiat deștept. Te-am auzit la primul live de la Neatza acum un an. Ne-ai dat pe spate la doar 16 ani. Nu semeni cu fotbaliștii majori cu care umplem grupajele de știri”, a scris, miercuri, Dani Oțil pe contul său de Facebook.
„Ne cerem scuze pentru felul în care arată bazinele din România. Ne cerem scuze pentru că nu ți-am oferit nimic, dar acum îți cerem. Tu vei lua poate argint, cândva... Noi te vom întreba de ce nu aur... Tu vei lua bronz... Noi te vom întreba de ce nu aur. Nu ne va interesa dacă te doare ceva sau dacă mai suporți să te antrenezi la ora la care alți copii de vârsta ta se întorc de la club”, a continuat mesajul Dani Oțil.
„O să uităm orele tale de antrenament, munca părinților tăi, etc... Ne va interesa să ai steagul pe cască. Și să îl tragi prin apă pe ăla de îl pune grafica tv. Tu să nu ne bagi în seamă. Semnează cu sponsori, câștigă bani, apari în reclame. Nu ne datorezi nimic. Ne poți ajuta într-un singur fel: între copiii noștri mai sunt câțiva ca tine, dar pe care îi vom îneca de mici. Am mai înecat până la tine.
Tu ești superman. Nu pentru că ai bătut recorduri. Pentru că ai bătut sistemul.
Noi suntem 20 de milioane. Lucrăm de 30 de ani la un sistem care să te încurce. Să te bată. Ne-ai bătut. Scuze, David Popovici!”, a conchis Dani Oțil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News