Data publicării:
Prima reacție de la Cotroceni în criza politică. LIVETEXT
Klaus Iohannis a transmis un prim mesaj după retragerea sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Administrației Prezidențiale.
Declarațiile Mădălinei Dobrovolschi, purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis:
- Președintele Klaus Iohannis a luat act de scrisoarea trimisă de coaliția PSD-ALDE de retragere a sprijinului politic pentru Guvern.
-Potrivit art 106, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării sau în alte cazuri. Conform art 107, dacă primul ministru se află într-una din situațiile de la art. 106 sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situațiile menționate în Constituție.
-Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului-ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moțiuni de cenzură, Președintele României va declanșa procedurile constituționale în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
-Rezolvarea crizei este strict responsabilitatea partidelor care au generat-o, iar președintele cere rezolvarea de URGENȚĂ a situației.
----------
Rămâneți pe dcnews pentru declarațiile Mădălinei Dobrovolschi, care vor fi transmise în format livetext.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News