Data publicării:

Prima prăjitură creată în spaţiu. Biscuiţi cu ciocolată

Autor: Ana Vasilescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un pas mic pentru om, dar un salt uriaş pentru cofetărie-patiserie: biscuiţii cu ciocolată au devenit recent prima prăjitură creată în spaţiu după ce cinci astfel de preparate gastronomice au fost obţinute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează Press Association. 

Biscuiţii au fost pregătiţi într-un cuptor special aflat la bordul ISS de comandantul staţiei, Luca Parminato, şi de astronauta americană Christina Koch. Evenimentul gastronomic a necesitat mai multe zile de experimente. Fiecare biscuit a fost preparat individual, pentru ca astronauţii să poată să determine astfel temperatura optimă de coacere.

Pe Terra, biscuiţii clasici cu ciocolată au nevoie de un timp de coacere de 16-18 minute la temperatura de 148 de grade Celsius, însă până la acest experiment de pe ISS nimeni nu cunoştea reţeta preparării biscuiţilor pe orbită. Astronauţii de pe ISS au ajustat timpul de coacere pentru fiecare dintre cei cinci biscuiţi preparaţi: de la primul (148 grade Celsius) şi până la ultimul (163 de grade Celsius), pentru a stabili condiţiile ideale de preparare în spaţiu. Primul a stat la cuptor timp de 25 de minute, dar, după ce a fost scos, s-a constatat că era copt insuficient. Al doilea biscuit a emis un miros pătrunzător de prăjitură proaspăt scoasă din cuptor la bordul ISS după un timp de coacere de 75 de minute.

Potrivit astronauţilor de pe ISS, cel de-al patrulea şi cel de-al cincilea biscuit - unul copt timp de 120 de minute şi lăsat să se răcească 25 de minute, iar celălalt copt timp de 130 de minute şi lăsat la răcit timp de 10 minute - au fost cei mai buni. Deşi s-a crezut că în absenţa gravitaţiei biscuiţii vor avea o textură mai sferică, forma lor iniţială şi textura lor au fost în spaţiu la fel ca cele de pe Pământ.

Trei dintre aceşti biscuiţi, alături de alte experimente orbitale, au revenit pe Terra în data de 7 ianuarie la bordul capsulei Dragon a companiei SpaceX, ce fusese lansată pe 2 noiembrie. Biscuiţii vor fi supuşi unor teste suplimentare de către profesionişti din ştiinţa alimentelor pentru a stabili rezultatele finale ale experimentului, care îi vor ajuta pe experţi în eforturile lor de a face ca misiunile spaţiale îndelungate să devină mai plăcute, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel