Data publicării:
Prima femeie aleasă primar la Amsterdam pregătește o reformă a cartierului cu felinare roșii
Femke Halsema, prima femeie aleasă primar la Amsterdam, a anunţat miercuri planuri de reformă a cartierului cu felinare roşii şi a celebrelor vitrine în care prostituatele îşi aşteaptă clienţii, transmite Reuters.
Halsema a sugerat, printre altele, încetarea folosirii vitrinelor, precum şi alte măsuri care ar constitui cea mai radicală reformă a comerţului cu sex din Amsterdam, la aproape două decenii după legalizarea prostituţiei în Olanda. Ea a susţinut că schimbările sunt necesare din cauza mutaţiilor sociale, inclusiv a extinderii traficului de persoane şi a creşterii numărului de turişti care vizitează cartierul plăcerilor. Aceştia fotografiază cu telefoanele femeile din vitrine şi difuzează imaginile online.
"Cred că multe din femeile care lucrează acolo se simt umilite, batjocorite şi acesta este unul din motivele din care ne gândim la schimbări", a declarat primăriţa.
Planurile municipalităţii prevăd patru scenarii principale: închiderea vitrinelor, închiderea bordelurilor din centru şi mutarea lor în alte părţi ale oraşului, reducerea numărului de bordeluri din centru şi aplicarea mai strictă a autorizării lucrătoarelor sexuale din vitrine. Scenariile sunt descrise într-un raport intitulat "Viitorul prostituţiei cu vitrine din Amsterdam", care conţine şi o propunere privind o "zonă erotică urbană" cu intrare marcată clar printr-o poartă, similară cu sistemul deja folosit la Hamburg, a precizat Halsema.
Opţiunile vor fi prezentate luna aceasta localnicilor şi firmelor în adunări publice, înainte de a alege una din variante şi de a o supune la vot în consiliul local, anul acesta.
Nu intenţionează interzicerea prostituţiei
Eforturile anterioare de a controla cartierul cu felinare roşii s-au lovit de opoziţia prostituatelor şi a firmelor implicate în comerţul cu sex, menţionează Reuters.
Halsema a declarat că nu se intenţionează interzicerea prostituţiei. "Am legalizat prostituţia deoarece am considerat şi considerăm în continuare că prostituţia legală dă femeilor şansa de a fi autonome, independente. Incriminarea prostituţiei s-a făcut, cred, în Statele Unite şi face femeile mult mai vulnerabile", a explicat ea.
Reforma are trei obiective: protecţia femeilor faţă de condiţiile de muncă degradante, reducerea infracţionalităţii şi revigorarea unui cartier vechi de 500 de ani, inclus în patrimoniul universal al UNESCO.
O lucrătoare sexuală, membră a asociaţiei pentru apărarea drepturilor prostituatelor PROUD, a declarat agenţiei Reuters că femeile din cartierul vizat se confruntă cu comportamente tot mai lipsite de respect. "Turiştii nu ştiu să se poarte în această zonă", a afirmat ea, refuzând să îşi spună numele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News