Data publicării:
Prima doamnă, Carmen Iohannis, mai populară decât președintele Klaus Iohannis. Sondaj INSCOP
Ultimul sondaj INSCOP arată că prima doamnă, Carmen Iohannis, l-a depășit pe președintele Klaus Iohannis în ceea ce privește părerea pozitivă a votanților.
26,1% dintre români declară că au o părere foarte bună despre Carmen Iohannis, iar 41,9% o părere bună. Practic, 68% dintre respondenţi declară o părere pozitivă (bună şi foarte bună) despre prima doamnă. Prima Doamnă, Carmen Iohannis, îl depășește astfel pe președintele Klaus Iohannis. 65% dintre respondenți au avut o părere bună și foarte bună despre președintele în funcție.
Doar 1,6% dintre români au o părere proastă şi foarte proastă despre prima doamnă, cifră care este statistic nerelevantă, luând în calcul că doar marja de eroare este de plus minus 3%.
57,3% dintre respondenți cred că ar fi un lucru bun dacă prima doamnă și-ar asuma un rol mai vizibil în societatea românească. 23,2% sunt împotrivă.
52,5% dintre cei care au răspuns sondajului INSCOP susțin că prima doamnă ar trebui să se ocupe de acte de caritate/ iniţiative culturale/ proiecte educaţionale. 22,1% consideră că nu ar trebui să facă nimic deosebit şi ar trebui să păstreze un pofil retras, iar 16,3% văd un rol pentru prima doamnă doar la ocazii protocolare, alături de preşedinte.
Sondajul a fost realizat între 23 și 30 aprilie 2015 pe un eșantion de 1083 de persoane la comanda cotidianului "Adevărul".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News