Data publicării:
Prima declarație a mamei româncei date dispărută în Turcia: Nu vrea să ia legătura cu noi, îi este frică
Mama femeii dispărute în Istanbul a făcut primele declarații.
Melania Nicoleta Toma, românca dispărută în Turcia, a fost găsită luni de autorități. Aceasta se afla internată într-o clinică din Istanbul. Se pare că femeie ar fi mers să se interneze pentru că suferă de depresie. Acum, un reprezentant al Consulatului Român va merge la unitatea medicală și va discuta cu aceasta.
Mama Melaniei se află în Turcia, dar spune că fiica ei nu vrea să discute cu membrii familiei pentru că i-ar fi frică. Totuși, deocamdată nu se știe de ce i-ar fi frică femeii în acest moment să interacționeze cu cei dragi. Mama femeii lansează ideea potrivit căreia este posibil ca aceasta să fi fost răpită, dar nu a oferit prea multe detalii în acest sens. Potrivit mamei femeii, aceasta ar fi suferit un episod depresiv, nefiind prima dată când se întâmplă acest lucru.
VEZI ȘI: Românca dispărută în Turcia a fost găsită. Update: Unde se afla
"Este internată în spital și încă nu am luat legătură cu conducerea spitalului că trebuie să vină ambasada, că ea nu vrea să ea legătura cu noi pentru că îi este frică. E internată aici în Istanbul. Ea e în depresie, a mai avut episoade. I-o fi frică... Ea nu mai realizează acum. O fi fost răpită, nu știu cum a fost", a spus mama femeii pentru Antena 3 CNN.
Acum, un reprezentant al Consulatului României va trebui să se ocupe de formalitățile necesare pentru ca românca să poată reveni în țară după tratament.
De ce femeia a fost dată dispărută
Reamintim că Melania Nicoleta Toma este o româncă în vârstă de 39 de ani din Câmpulung Muscel care a fost dată dispărută în urmă cu mai bine de o săptămână. Românca a plecat într-o excursie, în Istanbul, pe 15 august, împreună cu o prietenă. Cele două s-au cazat în aceeași cameră de hotel, iar câteva zile mai târziu, Melania i-a spus prietenei sale că va lua un taxi și va ieși la plimbare, însă nu a mai revenit la hotel.
Femeia a vorbit ultima dată cu părinții săi, cărora le-a spus că se întoarce în țară, însă, nu a mai făcut acest lucru. Văzând că nu reușesc să dea de ea, rudele acesteia au alertat imediat autoritățile, iar femeia a fost dată dispărută. În cele din urmă iată că a fost găsită în această clinică din Istanbul. Potrivit unor surse, femeia ar suferi de depresie din cauza divorțului prin care a trecut.
Ce este depresia
Depresia este o tulburare mentală caracterizată prin sentimente persistente de tristețe, pierderea interesului sau a plăcerii în activități care, de obicei, sunt plăcute, precum și alte simptome emoționale și fizice. Aceasta poate afecta modul în care o persoană gândește, simte și se comportă, interferând cu activitățile zilnice.
Depresia poate avea diverse cauze, cum ar fi factori genetici, biologici, psihologici și de mediu. Tratamentul poate include terapie psihologică (cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală), medicație (antidepresive), sau o combinație a acestora. Este important ca persoanele care suferă de depresie să solicite ajutor profesionist pentru a primi sprijin și tratament adecvat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News