Prima conferinţă de presă a talibanilor: I-am iertat pe toţi
Talibanii au susţinut, marți, prima conferinţă de presă după ce au preluat puterea în Afganistan.
Purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid a susţinut o conferinţă de presă după ce puterea din Afganistan a fost preluată de talibani și a spus că ei sunt paşnici şi nu-şi doresc „haos”.
Zabihullah Mujahid a declarat că ceea ce se întâmplă acum este „un moment de mândrie pentru întreaga naţiune”. Purtătorul de cuvânt al talibanilor a mai spus că „vrem să ne asigurăm că Afganistanul nu mai este câmp de luptă sau zonă de conflict”.
Mai mult, Zabihullah Mujahid a anunțat că nu îşi doreşte să vadă haos în Kabul: „Planul nostru era să ne oprim la porţile Kabulului, astfel încât procesul de tranziţie să poată fi finalizat fără probleme”.
Acesta a adăugat: „I-am iertat pe toţi cei care au luptat împotriva noastră”.
Totodată, Zabihullah Mujahid a anunțat că talibanii nu vor bate la uşa tinerilor afgani să-i întrebe pentru cine au lucrat şi a promis siguranţă: „Nimeni nu va fi interogat sau urmărit”.
Nici femeile nu trebuie să se teamă, a susținut reprezentantul talibanilor. „Noi suntem dedicaţi drepturilor femeilor în limitele legii shariei (legea islamică). Vor lucra umăr la umăr cu noi. Am dori să asigurăm comunitatea internaţională că nu va exista nicio discriminare”, notează Mediafax.
În prezent, talibanii lucrează la formarea guvernului, iar acesta va fi anunţat în curând.
„Avem toate graniţele sub controlul nostru”, a precizat Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor.
Vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh contestă regimul taliban şi susţine că este preşedinte legitim
Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat, marţi seară, că el este preşedintele interimar "legitim" al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani.
„Clarificare: conform Constituţiei Afganistanului, în absenţa, în cazul plecării, demisiei sau decesului preşedintelui, prim-vicepreşedintele devine preşedinte interimar. În momentul de faţă, eu sunt în ţară şi sunt preşedintele legitim pentru afacerile curente. Încerc să iau legătura cu toţi liderii pentru a asigura susţinerea şi pentru a avea consens", a declarat, prin Twitter, Amrullah Saleh, prim-vicepreşedinte al Afganistanului, notează Mediafax. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul în momentul venirii insurgenţilor talibani la Kabul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News