Data publicării:

Prima condamnare adevărată a lui Becali

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Condamnarea în cazul Valiza îi va aduce lui Gigi Becali o pedeapsă suplimentară, pe lângă cei trei ani de închisoare, pe care îi avea deja de executat.

Până la urmă, un timp petrecut în recluziune n-ar trebui să fie sfârșitul lumii pentru un creștin practicant. Pot fi imaginate cazne mult mai grele, iar după penintență, spre deosebire de majoritatea colegilor săi de pușcărie, Becali are la ce întoarce.

Prin decizia de marți a ICCJ, însă, Becali poate pierde un bun pe care l-a prețuit la fel de mult ca pe avere: simpatia publicului, în principal a publicului stelist.

Dacă Steaua este exclusă din Cupele Europene, sunt mari șanse ca suporterii să-l condamne pentru teribilismele din cazul Valiza. Și așa, relațiile cu suporterii au fost tensionate, în anii mai puțini faști ai clubului.

În cazul Portbagajul, oamenii obișnuiți s-au identificat cu arestatul. Păgubiți deseori fără ca statul să intervină, confruntați cotidian cu micile infracțiuni de cartier, cei mulți au înțeles imediat mesajul ”Hoții liberi, Becali în pușcărie”.

Explică-i unui suporter înfocat că Steaua va trebui să joace în divizia secundă... Sau unui român că va fi reprezentat în Cupa Campionilor de anonimii din Târgu Jiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel