Prietenie adevărată! Un ciobănesc australian plânge pe mormântul fostei partenere de joacă
Momente sfâşietoare în provincia Brescia, Italia. Un câine plânge pe mormântul fostei prietene de joacă pe care a pierdut-o de mai bine de o săptămână.
Căţeluşa, Carla, un ciobănesc german, s-a îmbolnăvit şi a murit la vârsta de 9 ani. Între timp, prietenul ei credincios, Bamboo, a rămas în urmă şi o plânge la mormânt. Giulia Pulcini, stăpâna lui Bamboo şi proprietara Ippokampo Scuderia, un centru de echitație din Borgosatollo, a relatat povestea de dragoste dintre cei doi patrupezi, o poveste care a cucerit internetul.
Bamboo merge la mormântul Carlei și o jelește în felul său, cu urlete și scânceli înnăbușite. Câteodată plânge, câteodată doar stă cu capul culcat și nu scoate niciun sunet. Dar pare mereu că nu vrea să mai plece de acolo. Câinele nu mai are parteneră de joacă și îi este greu. Momentul când ciobănescu australian stă întins pe mormântul prietenei sale a fost surprins în imagini, care au devenit virale, după ce au fost publicate pe rețelele de socializare. „A fost o scenă pe cât de emoționantă, pe atât de sfâșietoare, care ne-a lăsat fără cuvinte. Este incredibil cum un câine poate înțelege atât de multe fără să-i explice nimeni nimic”, a scris Pulcini, potrivit ziarului local Brescia.
O legătură care învinge moartea și, unește sufletele. „Mulțumesc Carla! Mulțumesc Bamboo, ești ceva special și așa vei rămâne mereu” - a comentat cineva.
Patrupedul speră să alerge din nou împreună, să se joace, deși simte cumva că prietena lui nu se mai întoarce niciodată.
Ciobănescul australian este, în general, cunoscut pentru personalitatea sa prietenoasă, veselă și plină de energie. Această rasă este iubitoare de oameni, inteligentă, loială și dornică să fie implicată în activitățile familiale. Sunt câini extrem de sociabili, care se integrează bine în familie și sunt prietenoși și jucauși, mai ales cu cei mici dar și cu "tovarășii" lor de breaslă și de rasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News