Prezumția de nevinovăție, modificare. Deputat USR: Gravitate inimaginabilă
Deputatul USR Stelian Ion susține că propunerile de modificare a Codurilor penale prin transpunerea directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie sunt de ”o gravitate inimaginabilă”.
Stelian Ion susține că vor fi închise multe dosare dacă se va adopta.
”Ieri (miercuri - n.r.) mi-a fost trimis un tabel în care s-au înserat noi amendamente la Codurile penale. Aceste propuneri sunt de o gravitate inimaginabilă. Dacă ar fi adoptate, practic s-ar închide foarte multe dosare. Nu ştiu câte dosare ar mai putea fi continuate pentru că se doreşte modificarea unor instituţii fundamentale din procedura penală, cum ar fi administrarea probelor, măsurile preventive, arestarea. Sunt chestiuni pe Codul penal care sunt propuse de ALDE pe o infracţiune despre care ştim, datorită presei şi datorită comunicatelor pe care le-am primit, că domnul Tăriceanu este cercetat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. Se doreşte modificarea, evident, a infracţiunii de mărturie mincinoasă”, a afirmat Stelian Ion după şedinţa Comisiei speciale privind legile Justiţiei. El a criticat amendamentele depuse de PSD şi ALDE, menţionând că aceste formaţiuni invocă o directivă europeană ca şi cum România din start ar fi încălcat acea directivă, deşi nu există niciun indiciu în acest sens care vizează prezumţia de nevinovăţie.
”Pe marginea acestei directive încearcă să facă nişte modificări fundamentale la Codurile penale”, a adăugat Stelian Ion, apreciind că aceste propuneri exced cadrul directivei respective.
Intervenția lui Edward Dircă
Senatorul USR Edward Dircă a adăugat că unul dintre amendamentele propuse se referă la datele informatice care nu vor mai putea fi folosite în dosare.
"Vreau să vă dau două exemple concrete ca să înţelegem exact ce înseamnă aceste modificări puse sub umbrela directivei. Practic, datele informatice descoperite în calculatoare care privesc dosarul lui Liviu Dragnea nu mai pot fi folosite în dosar, Parchetul fiind obligat să le şteargă în totalitate, ca şi cum nu le-ar fi descoperit niciodată. Deci, Parchetul nu se mai poate autosesiza cu privire la anumite informaţii pe care le descoperă în timpul unor percheziţii informatice", a susţinut Dircă.
[citeste si]
El a mai dat exemplul crimei de la staţia de metrou Dristor 1.
”Şi mai grav, în cazul situaţiei odioase cu crima de la metroul Dristor 1, acele înregistrări capturate cu camerele de supraveghere de la metrou nu mai pot fi folosite ca probe în dosarul penal pentru că au fost făcute fără mandat”, a precizat Dircă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News