Data publicării:

Prezidențialele din SUA 2024. Kanye West anunță că va candida

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto YouTube CBS News
Sursa Foto YouTube CBS News

Rapperul Kanye West anunță că va candida la prezidențialele din 2024. 

Rapperul american Kanye West, cunoscut sub numele de Ye, şi-a anunţat duminică intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024 din Statele Unite, relatează dpa și Agerpres. Cântăreţul a afirmat că "lucrează la campanie" cu ajutorul comentatorului de extremă dreapta Milo Yiannopoulos, potrivit unei înregistrări video publicate duminică de site-ul X17.

"Mulţumesc, accept", a afirmat Yiannopoulos în videoclip, întrebat dacă acesta este un anunţ oficial.

Kanye West, în vârstă de 45 de ani, câştigător al premiului Grammy, a candidat ca independent în alegerile prezidenţiale din 2020, când a primit aproximativ 70.000 de voturi în 12 state din SUA.

Rapperul s-a aflat în ultima perioadă în centrul unor intense controverse din cauza declaraţiilor sale antisemite repetate.

Instagram şi Twitter i-au restricţionat temporar conturile luna trecută, în timp ce producătorul german de echipament sportiv Adidas a anunţat că încheie colaborarea sa cu Kanye West, punând capăt fabricării produselor din marca Yeezy a rapperului american.

Colaborarea dintre Adidas şi starul hip-hop din Statele Unite a fost multă vreme una dintre cele mai profitabile din industria modei.

West a scris duminică pe Twitter că postează pentru a testa dacă contul său funcţionează, apoi a scris "Shalom :)" într-un alt tweet. 

Statuia lui Kanye West, retrasă din spaţiul destinat vizitatorilor de la Madame Tussauds din Londra

Statuia rapperului american, care şi-a schimbat legal numele în Ye, a fost mutată într-o arhivă a muzeului. Decizia a survenit după ce mai multe companii, printre care şi Adidas, au renunţat la parteneriatele cu West şi după ce rapperul a fost eliminat din lista miliardarilor realizată de Forbes ca urmare a remarcilor sale controversate.

Statueta lui Ye (Kanye West) a fost retrasă din spaţiul expoziţional şi mutată în arhivă, a declarat o purtătoare de cuvânt a Madame Tussauds din Londra.

Fiecare personalitatea îşi câştigă locul la Madame Tussauds Londra, iar noi ţinem cont de părea vizitatorii noştri şi de cea a publicului în ceea ce priveşte personalităţile pe care se aşteaptă să le vadă în expoziţie.

Figurina a fost dezvăluită în 2015 alături de o statuie din ceară a soţiei din acea vreme a rapperului, Kim Kardashian. West a fost inclus mai devreme anul acesta pe poziţia 1.513 în lista bogaţilor Forbes, cu o avere de 2 miliarde de dolari obţinută din brandurile de modă pe care le deţine şi din parteneriatele cu Adidas.

Marţi, compania germană de încălţăminte sportivă Adidas a spus că pune capăt fabricării Yeezy, o colaborare cu West, din cauza remarcilor antisemite ale rapperului în media.

Forbes estimează acum că averea lui West se ridică la 400 de milioane de dolari - provenind din imobiliare, cash, catalogul muzical şi o participaţie de 5% în firma de articole pentru modelare corporală a fostei soţii, Kim Kardashian, Skims.

Agenţia de talente CAA a anunţat că a renunţat la contractul cu West, iar casa de modă Balenciaga ar fi rupt de asemenea legătura cu rapperul de 45 de ani. Un documentar finalizat despre West a fost abandonat.

Rapperul a fost criticat la începutul acestei luni pentru că a purtat un tricou White Lives Matter la prezentarea celei mai recente colecţii ale sale în cadrul Săptămânii Modei de la Paris. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel