Prezidențiale 2024 sau viitorul secretar general al NATO? Geoană vine cu un răspuns
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi seară, la Oradea, că succesorul secretarului general Jens Stoltenberg va fi decis, în consens, de aliaţi.
'La NATO nu e pe bază de vot popular, ci e o decizie a ţărilor aliate, care se consultă şi decid. Nici eu, nici secretarul general nu suntem în poziţia să comentăm sau să intervenim într-un fel în succesiunea poziţiilor noastre. Este dreptul suveran al aliaţilor, în consens, să găsească secretarul general pe care îl doresc,' a răspuns Mircea Geoană unei întrebări adresate de prof.univ. dr. Paul Magheru.
Profesorul universitar a dorit să afle dacă Mircea Geoană s-ar gândi la funcţia viitorului secretar general al NATO.
'Pot să spun un singur lucru, nu pentru că lucrez cu Jens Stoltendberg într-o echipă extrem de unită şi suntem colegi şi prieteni, dar am învăţat foarte mult de la el. Şi noi, politicienii, în special cei români, avem sentimentul că le ştim pe toate. Am învăţat foarte mult de la un om serios, sobru, un om care a lucrat cu patru preşedinţi: George W. Bush, Obama, Trump şi Biden. Aşa că nu mă miră că nu este uşor să se găsească un succesor pentru Stoltenberg. Şi sunt absolut convins că aliaţii vor găsi, când vor găsi, pe cineva potrivit. Jobul meu la NATO este de a-mi face datoria până la ultima secundă de contract şi să asigur o succesiune corectă către noul secretar general,' a spus Mircea Geoană.
Geoană a fost întrebat şi dacă se gândeşte să candideze în alegerile pentru funcţia de preşedinte al României
'Vă spun sincer că nu este momentul să discutăm despre aşa ceva, dar vedem când se termină contractul, ce discuţii mai putem avea până atunci', a răspuns el.
Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul Stoltenberg (64 de ani) a efectuat deja două mandate şi postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie 2023. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis în februarie că nu intenţionează să îşi reînnoiască încă o dată contractul cu cele 30 de ţări NATO, aşa cum procedase în primăvara anului trecut pentru a evita să înlocuiască aparatul de conducere al NATO în mijlocul atacului Rusiei asupra Ucrainei. Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat, recent, lui Stoltenberg să rămână în funcţie pentru încă un an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News