Prezidențiale 2019. Ardelean, pronostic pentru Iohannis după maratonul din ultimele 24 de ore
Liberalul Ben-Oni Ardelean a făcut un pronostic înainte de votul pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
Întrebat, marți, de DCNews ce pronostic are pentru alegerile prezidențiale, Ben-Oni Ardelean a răspuns astfel: „Mai mult ca sigur, poziția doi se va adjudeca de către Dăncilă sau Barna. Cu siguranță, președintele Klaus Iohannis va avea dublu față de oricare dintre ei, ceea ce înseamnă undeva peste 40 la sută”.
„Dar, în condițiile actuale”, a continuat acesta, „noi avem speranța că președintele Klaus Iohannis poate să câștige din primul tur”. „Nu vorbim de sondaje, ci de ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore”, a adăugat liberalul.
Cu privire la Mircea Diaconu, a spus că, în opinia sa, va fi pe locul 4 sau 5.
În altă ordine de idei, a precizat că PNL va avea numărătoare paralelă la alegerile prezidențiale.
Zilele votării pentru prezidenţiale sunt, pentru alegătorii care votează pe teritoriul ţării, 10 noiembrie (primul tur de scrutin) şi 24 noiembrie (al doilea tur). Alegătorii din afara ţării au posibilitatea să voteze pe parcursul a trei zile consecutive. Secţiile de votare din străinătate vor fi deschise vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News