Data publicării:
Prezidențiale 2019. USR a decis: lovitură pentru Iohannis
Senatorul USR Radu Mihail, reprezentant al românilor din diaspora, a declarat la Interviurile DC News că partidul său nu îl va susține pe Klaus Iohannis la următoarele alegeri prezidențiale.
Radu Mihail a infirmat zvonurile care spuneau că USR nu va avea un candidat propriu pentru funcția de președinte. “Noi suntem pe partea baricadei care sprijină instituțiile statului si legile țării. Candidatul nostru la președinție nu este Iohannis. Noi vom avea propriul candidat la următoarele alegeri. Acest lucru l- a declarat președintele USR, Barna, anul trecut, când a fost ales. Noi considerăm că al treilea partid parlamentar din țară trebuie să își definească candidatul la președinție. Membrii noștri vor decide cine va fi candidatul.
El a adăugat că fostul președinte al partidului poate să revină când vrea în partid și să încerce să candideze pentru o funcție. "Este alegerea lui Nicușor Dan dacă va dori să revină în partid și să încerce să candideze", a declarat Mihail.
Un partid cu 3.700 de membri
Senatorul a spus că partidul său și-a mărit în ultima perioadă numărul de membri. “Am crescut cu 20% în ultimele luni. Suntem la vreo 3.700 de oameni. Să fii membru însemnnă să plătești o cotizație care nu este neglijabilă și să treci printr-un filtru care nu este de neglijat nici el", a precizat Radu Mihail. El a adăugat că USR vrea să introducă votul prin corespondență și pe teritoriul României. "Noi am făcut o propunere de extindere a votului prin corespondență și la alegerile prezidențiale și să fie valabil și pentru votul din țară. De exemplu dacă eşti din Slobozia și lucrezi la Baia Mare trebuie să poți vota facil," a mai apus senatorul USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News