Prezență românească în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Trabzon
Mai e puțin și se ridică cortina celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru din Trabzon, Republica Turcia. În perioada 2-20 mai 2017, orașul situat pe coasta Mării Negre, în nord-estul Turciei, primește spuma mondială a teatrului.România, cu sprijinul Institutului Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul, va fi reprezentată de Teatrul ”Andrei Mureșanu” (TAM)din Sfântu Gheorghe cu spectacolul ”True West”, cu două reprezentații.
Viziunea regizorală a lui Vlad Massaci se îmbină cu scenografia semnată Irina Chirilă, pe muzica originală a Luizei Zan.
Din distribuție fac parte: AUSTIN – Ion Fiscuteanu jr.; LEE - Sebastian Marina; SAUL ARON producător hollywoodian - Daniel Rizea; MAMA – Mona Codreanu.
Pe 15 mai 2017, ora 20:00 va avea loc prima reprezentație a spectacolului susținut de români (la Teatrul de Stat Haluk Ongan/ Haluk Ongan Sahnesi din Trabzon, iar cea de-a doua, în data de 16 mai 2017, ora 20:00 (Teatrul de Stat Haluk Ongan/ Haluk Ongan Sahnesi din Trabzon.
Premiera oficială a spectacolului a avut loc pe 21 decembrie 2016 pe scena teatrului ”Andrei Mureșanu”. Piesa va fi montată în premieră pe scena unui festival odată cu participarea la evenimentul teatral din Trabzon. Până în prezent a fost jucat în orașul Sf. Gheorghe, și în regiune.
În True West îl regăsim pe Sam Shepard în toată complexitatea sa de artist: îl descoperim pe rebelul Shepard care a străbătut America alături de Bob Dylan, pe rătăcitul Sam care s-a luptat mereu cu patima alcoolului, dar şi pe artistul care a jucat în filme memorabile, a cochetat cu regia şi care a scris peste 50 de piese de teatru, montate pe scenele lumii. Aşa cum i se întîmplă oricărui regizor în confruntarea cu un mare text, şi Vlad Massaci a ieşit din prima sa călătorie prin True West cu obsesia că au mai rămas multe de spus. Întrebarea era unde şi cu cine să pornească din nou pe dinamitatul şi frământatul drum al fiinţei noastre duale. Massaci ştia că are nevoie de o echipă ce mizează pe imaginaţia căutării, pentru a aduce pe scenă lumea pe care Shepard a căutat-o mereu: lumea unde spectatorii trăiesc emoţia descoperirii unei poveşti adevărate, ca viaţa. "Credeţi că mai ţine în zilele noastre un western adevărat. Un western adevărat, ca viaţa?" - este întrebarea lui Lee, fratele invidiatului Austin. Este întrebarea rebelului fără cauză, a însiguraţilor şi neîmpăcaţilor de pretutindeni, care sunt mereu în căutarea răspunsului la frămîntarea: ce înseamnă să trăieşti cu adevărat? În filmul despre Adevăratul Vest, al cărui scenariu se tot chinuiesc cei doi fraţi să-l scrie, este vorba chiar de ei, Lee şi Austin, doi pierduţi în deşert ce se urmăresc unul pe celălalt, fără ca ei să ştie cine pe urmele cui a pornit. Amândurora le e frică: că nici unuia nu i-a ieşit visul pe care a pariat, că fiecare trăieşte în mjlocul unui nimic şi nici unul nu ştie direcţia spre mult visata viaţă adevărată. La capătul unei bătălii, din nesfârşitul război din bucătăria unei mame care şi-a lăsat fiii mereu singuri, Austin înţelege că în filmul din mintea lui Lee nu joacă personaje, ci e vorba chiar de ei, "fantomele / fantasmele unei copilării demult pierdute."
Teatrul “Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe este o instituţie publică de spectacole, finanţată de Consiliul Local al Municipiului Sfantu Gheorghe. TAM a produs spectacole de mare originalitate, a organizat o serie de festivaluri deosebit de importante: Festivalul ATELIER, Festivalul Trans.form@, Întâlnirile TAMper2 şi a lucrat cu creatori de excepţie, care au trasat direcţii importante în peisajul teatral românesc. Teatrul „Andrei Mureşanu” a fost invitat în mari festivaluri de teatru europene, precum Leipzig (Germania), Nitra (Slovacia), Zsambek (Ungaria), Trabzon (Turcia), Tampere (Finlanda), Berna (Elveţia), Torino (Italia), Faro (Portugalia), Varna (Bulgaria), Plymouth (UK) etc. De asemenea, Teatrul „Andrei Mureşanu” a fost prezent la cele mai importante festivaluri naţionale de teatru, unde a primit numeroase dovezi ale calităţii producţiilor sale, fiind onorat cu distincţii şi premii.
Proiectul propus se înscrie în cadrul proiectelor suport ICR tema VIII. Bienale, festivaluri, evenimente internaţionale de anvergură și este inclus în programul ICR Istanbul de promovare a teatrului românesc. Festivalul Internațional de Teatru Trabzon este singurul festival din Republica Turcia dedicat zonei Mării Negre și cu un target clar regional, nu doar național.
Anul acesta vor fi prezente companii de teatru importante din Republica Turcia, precum și teatre de renume internațional din Lituania, Kazahstan, Ucraina, România, Spania, Rusia și Bosnia&Herțegovina. Participarea la festival reprezintă un bun prilej de promovare a artiștilor români și a celor mai noi producții românești și, de asemenea, de stabilire a unor noi conexiuni între trupele de teatru românești și cele străine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News