Previziuni sumbre: Nu mă aștept să scadă pe burse nici gazul, nici electricitatea și nici carburanții, transmite șeful Consiliului Concurenței
Autor: Alexandru Negrici | Publicat pe: 11 mai 2022, 21:04
WhatsApp
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a afirmat miercuri că nu se aşteaptă ca în următoarele luni să scadă pe burse preţul gazelor naturale, al electricităţii sau al carburanţilor şi de aceea vor trebui luate măsuri de ajutorare şi de compensare pentru cei care sunt mai vulnerabili.

"Nu mă aştept să scadă pe burse nici gazul, nici electricitatea şi nici carburanţii în următoarele luni. Deci, trebuie să avem într-adevăr măsuri de ajutorare, măsuri de compensare pentru cei care sunt mai vulnerabili. Şi aţi văzut că s-au luat şi pentru consumatorii casnici pe gaze şi pe electricitate, dar şi pentru o serie de companii, cum sunt transportatorii. Sunt o serie de măsuri pentru companii, se numesc măsuri de ajutor de stat permise de legislaţia Uniunii. Uniunea a venit cu un cadru special acum, s-a adaptat crizei din Ucraina. În limbajul de Bruxelles avem cadrul temporar Ucraina, aveam până acum cadrul temporar Covid, acum trecem pe cadrul temporar Ucraina, deci sunt măsuri de ajutor de stat care sunt permise şi care s-au luat şi se vor lua", a declarat şeful autorităţii de concurenţă în briefingul susţinut la finalul şedinţei de Guvern.

El a fost întrebat dacă românii trebuie să se obişnuiască cu aceste preţuri ridicate la carburanţi şi energie, iar Chiriţoiu a oferit explicaţii la o declaraţia a sa mai veche, făcută înainte de război, confirmată "undeva pe jumătate de realitate" şi a subliniat că trebuie găsite soluţii la creşterile de preţ "nu să ne obişnuim" cu acestea.

"De ce îmi puneţi această întrebare? Credeam că este legată de o declaraţie a mea mai veche care nu a fost foarte bine preluată de presă, a fost luată cumva din context. Ceea ce am spus la vremea aceea, din păcate istoria m-a confirmat, am spus că preţurile la electricitate în viitorul previzibil, aşa gândeam la vremea aceea, era înainte de război, pentru că avem şi efortul de a elimina energia poluantă, face să taxăm foarte mult energia poluantă, cea din cărbune şi din gaz şi asta va ţine preţul destul de sus. La vremea aceea înainte de război credeam şi speram că preţul la gaze va scădea, odată ce trece iarna scade consumul şi tradiţional preţul la gaze scade. Deci, undeva mă aşteptam la o scădere a preţului gazului în aprilie, dar mă aşteptam ca preţul la electricitate să rămână destul de sus. Undeva m-a confirmat pe jumătate realitatea: preţul la electricitate a rămas sus, preţul la gaze a rămas sus. Şi acum din cauza războiului nici la gaze nu văd nicio posibilitate ca preţurile să scadă anul acesta", a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei.

El a adăugat că indiferent dacă ne place sau nu această situaţie, trebuie găsite soluţii, iar Guvernul asta face: taxează pe cei care au câştiguri foarte mari de pe urma preţurilor de la energie.

"Din punctul acesta de vedere va trebui să găsim soluţii, nu să ne obişnuim, pentru că nu vreau să fim mioritici, să spunem: 'Asta e viaţa crudă, nu avem ce face, destinul omului implacabil'. Nu asta este ideea. Ideea este că avem o realitate, că nouă ne place sau nu ne place, asta este, trebuie să găsim soluţii şi asta face Guvernul: taxează producătorii, cei care au câştiguri foarte mari de pe urma preţurilor de la energie. Din fericire avem producători şi de gaze şi toate în România, importăm relativ puţin. Deci, pe aceştia îi putem taxa, din banii pe care îi luăm, din profiturile astea mari, putem să-i ajutăm pe cei care sunt afectaţi de preţurile mari, în felul acesta compensăm, venim cu măsuri care să rectifice situaţia. În sensul ăsta ne obişnuim, dar nu putem să ignorăm preţurile, ele sunt cum sunt, dar putem să luăm măsuri, să compensăm aceste creşteri de preţuri", a mai spus Bogdan Chiriţoiu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?