Previziuni 4-10 martie. Zodia care merge la doctor săptămâna viitoare; Daniela Simulescu: Stați departe de oamenii în care nu aveți încredere /video
Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, a făcut previziunile pentru săptămâna 4-10 martie, în dreptul zodiei Berbec.
„E adevărat că am vorbit foarte mult despre Nodul Nord, dar nu se întâmplă foarte multe. În schimb, trebuie să ne gândim la celelalte aspecte pe care tu le ai, în mare parte, în Casa a 12-a. Mercur se întâlnește cu Neptun acolo. Avem Luna Nouă cu Saturn acolo. Chiar aș putea spune că e vorba de vindecare, de sănătate, de mers la doctor, de făcut analize, de făcut investigații. Și săptămâna viitoare este inclusiv despre maturizare. Vă atrage atenția asupra unor situații în care preferați să fiți copil, nu adult. Dacă sunteți adult, duceți-vă către zona de adult că e mai sănătos așa. Dacă stați să vă plângeți tot timpul și să nu înțelegeți ce se întâmplă... nu ajută la absolut nimic, credeți-mă.
Stați departe de oamenii în care nu aveți încredere. Vă puteți lăsa influențați! Stați departe de tot felul de promisiuni - „te vindec eu”, „am găsit metoda perfectă”, „scapi de asta așa”. Vezi un clip pe Youtube și zici - „gata, mă duc la specialistul ăsta că uite ce scrie”. Stați departe de tot felul de șarlatani și de oameni care vă pot influența. Stați departe de persoane din trecut care v-au făcut rău sau care nu vă mai ajută la nimic. Chiar dacă unele decizii dor, mai bine mai puțin decât să vă supărați.
Cumva e nevoie și de socializare, dar atenție la oamenii în preajma cărora veți sta. Iar careul dintre Marte și Uranus, de la sfârșitul săptămânii, poate să facă niște deranj în buzunarele voastre”, a precizat Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News