Declarațiile au fost făcute într-un comentariu publicat joi, în ziua în care sistemul de la Deveselu a devenit operațional, pe portalul de știri Lenta.ru și preluat de New York Times, transmite News.ro.
"Elementele antirachetă din Europa de Est ar putea duce la o accelerare pe panta alunecoasă a războiului nuclear într-o criză", a scris Bogdanov, potrivit NYT.
Citește și: Victor Ponta, atac la Dacian Cioloș: Mitocănia este prea evidentă
Elementele scutului vor deveni, inevitabil, ţinte prioritate în cazul unui război nuclear, posibil char ţinte pentru atacuri preventive, avertizează expertul rus. Ţări precum România, care găzduiesc sisteme antirachetă americane, ar putea fi singurele victime, iar Statele Unite să se împace apoi cu Rusia "deasupra ruinelor fumegânde ale elementelor est-europene ale scutului antirachetă", a adăugat analistul.
Kremlin: Desfășurarea scutului antirachetă american în România, o amenințare pentru Rusia
Tot ieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că desfășurarea scutului antirachetă american în România este o amenințare pentru Rusia, iar Moscova adoptă contramăsuri împotriva apărării antirachetă a SUA în Europa, a relatat agențiile internaționale de presă.
Stoltenberg: NATO s-a angajat solemn față de securitatea României acum și în viitor
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că acest sistem va face atât Europa, cât şi România mai sigură, însă are doar un caracter defensiv, nefiind îndreptat împotriva niciunui alt stat.
Scutul antirachetă de la Deveselu, început în 2013 şi finalizat anul trecut, în urma unei investiţii de aproximativ 800 de milioane de dolari, a devenit operaţional joi, la cinci ani de la finalizarea negocierilor România-SUA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme