Previziune despre Traian Băsescu. Ce spune Răzvan Dumitrescu
Juristul Sergiu Andon a făcut, la Antena 3, o previziune despre fostul președinte Traian Băsescu, împărtășită și de către jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
Sergiu Andon a opinat că fostul președinte Traian Băsescu nu va ajunge la DNA pentru că în acest caz va trebui să fie reținut.
"Băsescu e mult prea viclean, murdar și tot ce vrem noi, ca dispunând de toate posibilitățile pe care le-a avut și de putere și financiare să nu fi mânjit și niște nume în afara concetățenilor noștri. Oaspeți de seamă sau persoane influente legate și de România, nu mă duc cu gândul la mari nume, ci la d-astea așa, companii, rang diplomatic inferior. Nu se poate, într-o formă sau alta, măcar sub forma favorizării unei companii. Acele persoane sunt activate acum, Băsescu nu doarme, eu am spus că se duce la PMP ca pensionarul, dar pensionarii mai dau și alte telefoane și transmis un semnal de iată ce se întâmplă aici. Măcar una din persoanele alea influente discută și cu alte persoane influente, care vin și ne dau lecții și spun, băi vedeți cu ăla, ne-a făcut servicii, se face o aluzie, nimeni nu o să spună scăpați-l, dar o să spună evitați-l. Nu pot să cred că Băsescu nu și-a asigurat asemenea relații, că asemenea relații n-au fost activate acum", a spus avocatul Sergiu Andon, la Antena 3.
Realizatorul emisiunii "Subiectiv", Răzvan Dumitrescu, a opinat, în pasa din emisiunea "La ordinea zilei", că "nici eu nu cred acest lucru, eu cred că în politica românească, mai ales în epoca PDL s-a lucrat cu iepuri, au fost găsiți niște fraieri, puși în față și acum nimeni nu plânge după ei că sunt aruncați în pușcărie, în felul acesta scapă cei din penumbră".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News