Președinția, anunț. Unde pleacă președintele Iohannis
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Administrația Prezidențială anunță plecarea din țară a președintelui Klaus Iohannis. 

Președintele Klaus Iohannis participă, în perioada 17-18 decembrie a.c., la Viena, la Forumul la nivel înalt Africa-Europa, la invitaţia Cancelarului Federal al Republicii Austria, domnul Sebastian Kurz, şi a Preşedintelui Republicii Rwanda, domnul Paul Kagame, în calitate de înalţi reprezentanţi ai ţărilor care deţin Preşedinţia Consiliului UE, respectiv Preşedinţia Uniunii Africane.

Forumul îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african şi va pune accent pe stimularea investiţiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă şi pe avansarea cooperării dintre Africa şi Europa în era digitală. Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii şi al digitalizării.

La Forum vor fi reprezentate la nivel înalt statele membre UE, ale Uniunii Africane, instituţiile europene, precum şi instituţiile financiare internaţionale şi reprezentanţi ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovaţiei, digitalizării şi start-up-urilor.

Subiectele cu care merge Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va reliefa, dincolo de provocările comune celor două continente, posibilităţile multiple de dialog şi domenii constructive de cooperare dintre Europa şi Africa, atât sub aspectul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Uniunea Africană, cât şi între România şi statele din Africa.

Preşedintele României va evidenţia cu acest prilej că, în calitate de ţară care va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, ţara noastră va continua să promoveze, în spiritul Forumului de la Viena, alături de ceilalţi parteneri din Uniunea Europeană, un dialog dinamic şi pragmatic cu Africa şi acţiuni de cooperare menite să ridice nivelul schimburilor comerciale şi să conducă la crearea de locuri de muncă şi de noi oportunităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel