Data publicării:
Preşedintele Nigerului este ținut în captivitate. Emmanuel Macron: Lovitura de stat este o lovitură împotriva democraţiei în Niger
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut joi restabilirea ordinii constituţionale în Niger, fostă colonie franceză din vestul Africii, unde militarii au preluat puterea luna trecută, în urma unei lovituri de stat, transmite dpa.
"În ceea ce priveşte Nigerul, spunem clar: lovitura de stat este o lovitură împotriva democraţiei în Niger, împotriva poporului din Niger şi împotriva luptei antiteroriste", a declarat el revistei Le Point.
Franţa cere de asemenea eliberarea preşedintelui Nigerului, Mohamed Bazoum, ţinut în captivitate de pucişti, a mai spus Macron.
Lovitura de stat a afectat puternic relaţiile Franţei cu Nigerul, observă dpa. În vestul Africii sunt desfăşuraţi câteva mii de militari francezi, în cadrul unor operaţiuni antiteroriste, iar Macron a justificat prezenţa lor în regiune, arătând că "dacă nu ne-am fi implicat în operaţiunile Serval şi ulterior Barkhane, fără îndoială că Mali şi Burkina Faso nu ar mai exista şi nu sunt sigur nici că Nigerul ar mai exista".
Potrivit preşedintelui, mai multe state africane au solicitat operaţiunile franceze, care au împiedicat cu succes formarea de califate islamice la câteva mii de kilometri de frontierele Franţei.
"Când are loc o lovitură de stat şi când lupta împotriva terorismului nu este o prioritate a noilor conducători, Franţa nu se simte solicitată să îşi menţină implicarea. Asta este într-adevăr dramatic pentru ţările vizate", a arătat el.
Nigerul, ţară din Sahel cu circa 26 de milioane de locuitori - una din cele mai sărace populaţii din lume - a fost printre ultimii parteneri democratici ai Statelor Unite şi ai Europei în aşa-numita "centură de puciuri" din jurul său, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News